Confidenţialitate


Castelele Peleș și Pelișor ar putea intra în Patrimoniul UNESCO. Ambele au, însă, nevoie de reparații urgente | AUDIO


Castelele Peleș și Pelișor ar putea intra în Patrimoniul UNESCO. Ambele au, însă, nevoie de reparații urgente | AUDIO

Castelele Peleș și Pelișor ar putea intra pe lista Patrimoniului Mondial UNESCO. Ministerul Culturii anunță că a început déjà demersurile în acest sens. Ambele palate, însă, au nevoie de reparații urgente. În Peleș, de exemplu, acoperișul este distrus pe alocuri, iar patrimoniul este în pericol, mai ales atunci când plouă.

La Ministerul Culturii s-a stabilit un grup de lucru care să facă dosarul și procedurile pentru înscrierea în Lista Patrimoniului Mondial UNESCO a celor două Castele din Sinaia, Peleș – foste reședințe regale, în prezent muzee.

Atât Peleș, cât și Pelișor se află în proprietatea Casei Regale a României, dar sunt administrate de statul român, prin Ministerul Culturii și Institutul Național al Patrimoniului.

Includerea lor pe lista UNESCO le-ar asigura o protecție mai mare și o promovare mai bună. Practic, garanția că nu vor dispărea, dar nici nu se vor degrada.

În prezent, amândouă Castelele din Sinaia au nevoie de reparații urgente

La Peleș plouă în interior, când plouă afară, sau când se topește zăpada.

Ultimele reparații s-au făcut în comunism, de către Trustul Carpați. De atunci, nici o lucrare de amploare.

La sfârșitul anului trecut, Ministerul Culturii anunța că vor începe în curând lucrările de execuţie pentru – cităm – intervenţia în primă urgenţă şi servicii de proiectare pentru acoperişurilor monumentelor istorice Castelul Peleş şi Castelul Pelişor.

Se va lucra – potrivit Ministerului Culturii – pe zonele foarte deteriorate, pentru a pune în siguranță atât imobilele cât și patrimoniul mobil, expus la risc de deteriorare din cauza infiltrațiilor.

Deocamdată, s-au montat schelele la Pelișor și se face organizarea de șantier.

Sursa colaj foto: Shutterstock

Citește și: Surse Europa FM: Statutul vilei de pe Aviatorilor 86 ar fi unul clasificat, iar detaliile contractelor sunt confidențiale. Guvernul României nu a făcut nici un demers pentru renovarea acesteia | AUDIO


Ultimele stiri
„Metafora” transformă Palatul Culturii într-un labirint vizual, Grădinile Palas devin cinema în aer liber la Romanian Creative Week…

Presiuni pentru semnarea contractelor prin programul SAFE pentru creșterea artificială a prețurilor. Radu Miruță: „nu va funcționa” |…

Femeie rănită grav în Azuga, după ce a fost lovită de un stâlp prăbușit peste trotuar. Poliția a…

Summitul B9. Corespondență specială a Europa FM. Liderii europeni, discuții informale pe holurile Palatului Cotroceni. Care sunt mizele…

800 de angajați ai STB, disponibilizați. Ciprian Ciucu: „Nu vizează șoferii, vatmanii și muncitorii”. Ce spune despre scumpirea…

Volodimir Zelenski, la Summitul B9: „Trebuie să ne asigurăm că niciodată Rusia nu va mai putea să destabilizeze…

Copilul de cinci ani din Sibiu, dat dispărut luni, a fost găsit în viață | VIDEO

România în Direct. Summitul B9: Mai putem plăti Ucraina pentru pacea din Europa?

Salariul mediu, aproape de 6000 de lei. Domeniile în care se câștigă cel mai mult | AUDIO

Nivelul inflaţiei nu este determinat de Guvern, transmite Kelemen Hunor: „este o chestiune regională”