Confidenţialitate


Patru morţi, inclusiv atacatorul, şi 20 de răniţi în atacul de la Londra, anunţă Poliţia


Patru morţi, inclusiv atacatorul, şi 20 de răniţi în atacul de la Londra, anunţă Poliţia

4 persoane au decedat in urma atacului din Londra.

Două incidente au avut loc în capitala Marii Britanii. Poliția britanică tratează evenimentul drept un incident terorist, până la descoperirea altor probe.

Scotland Yard a prezentat un film al atacului de la Parlamentul din Londra si a lăsat să se înţeleagă că cele două incidente de securitate au avut un singur autor.

“Atacul a început când o masină” a intrat în multime pe podul Westminster, “rănind mai multe persoane, inclusiv trei ofiţeri de poliţie”, a anunţat reprezentantul Scotland Yard, Mark Rowley.

El a precizat că, deocamdată, autorităţile cred că a fost un singur atacator, dar nu exclude alte posibilităţi.

Rowley nu a precizat dacă au fost făcute arestări, precizând că ancheta este în curs.

Cel puţin 20 de oameni au fost răniţi, au adăugat autorităţile.


Ultimele stiri
Intervenția statului pe piața petrolului. Marius Luican, consultant: „Statul face ceva ca să dovedească că face ceva. Intervine,…

Premierul Bolojan, despre situația minerilor de la CE Oltenia: „Înțeleg situația socială, dar România și-a asumat niște angajamente…

Motivația Consiliului Economic și Social privind amânarea unui aviz pe ordonanța de urgență care ar stabili criză pe…

Ofertele de angajare care promit „salarii motivante”. Cele mai multe astfel descrise nu depășesc 4.000 de lei net,…

A patra zi de proteste la Mangalia. Peste 1000 de navaliști își cer drepturile salariale și se tem…

Vaticanul va permite catolicilor să primească transplanturi de organe de la animale, ca urmare a progreselor în medicină …

Ministerul Mediului a lansat platforma online „Inspectorul Balastierelor”. Oricine poate verifica dacă în zona în care se află…

Israelul anunță că va prelua controlul asupra unei părți importante din sudul Libanului, în cadrul campaniei împotriva grupării…

Republica Moldova va institui stare de urgență în sectorul energetic după ce linia electrică aeriană Isaccea-Vulcănești a fost…

Peste 170 de tineri din România și alte trei țări au luat parte la conferința „Tinerii în era…