Confidenţialitate


Patru drone militare neidentificate au încercat să se apropie de avionul în care se afla Volodimir Zelenski | AUDIO


Patru drone militare neidentificate au încercat să se apropie de avionul în care se afla Volodimir Zelenski | AUDIO

Sursa foto: Platforma X/ Volodimir Zelenski

Patru drone militare neidentificate au încercat să se apropie luni seara de avionul în care se afla președintele ucrainean Volodimir Zelenski, scrie cotidianul irlandez The Journal. Aeronava prezidențială călătorea deasupra Mării Irlandei, către aeroportul din Dublin. Dronele au survolat apoi o navă a marinei irlandeze.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Incidentul s-a petrecut în jurul orei locale 23:00. Dronele ar fi decolat din nord-estul Dublinului și s-au poziționat în locul unde urma să treacă avionul lui Zelenski, notează publicația irlandeză The Journal. Nu se știe momentan dacă dronele au decolat de pe uscat sau au fost lansate de pe o navă nedetectată.

Aeronava prezidențială aterizase însă cu puțin timp înainte ca dronele să își facă apariția lângă aeroportul din Dublin.

Dronele au survolat apoi o navă militară irlandeză, plasată în largul coastelor Dublinului. Nava nu avea capacitatea de a neutraliza dronele, mai scrie The Journal.

O reuniune la nivel înalt a autorităților irlandeze a fost convocată miercuri la Dublin pentru a analiza incidentul. Ulterior, Forțele Irlandeze de Apărare au transmis că nu comentează incidentul, citez, „din motive de securitate operațională”.

Vizita lui Volodimir Zelenski la Dublin s-a desfășurat fără incidente majore.


Ultimele stiri
România în Direct. Ce a devenit Nicușor Dan?

Asociația pentru Protecția Pacienților îl critică pe ministrul Sănătății după controalele din bucătăriile spitalelor: „Domnul Rogobete face lambada,…

Moțiunea AUR împotriva ministrului Finanțelor a picat în Senat. Alexandru Nazare respinge acuzațiile privind „gaura la buget” |…

Precizări de la SRI după ce un grup de hackeri afiliat Serviciului Federal de Securitate al Rusiei a…

Corul Madrigal în turneul național de Crăciun (P)

ANM: Vreme caldă cu maxime ce vor ajunge la 25 de grade în Bucureşti, în următoarele zile

Diana Şoşoacă, trimisă în judecată – acuzată că a ameninţat doi poliţişti: ”Dacă nu oi pune eu bâta…

Senat: Moţiunea simplă iniţiată de AUR împotriva ministrului Finanţelor – dezbătută şi votată miercuri

Jurnalistul Ovidiu Vanghele nu va mai fi primit la conferințele de presă de la Cotroceni pe motiv că…

Reacții din rândul magistraților, după ce Nicușor Dan le-a cerut dovezi referitoare la abuzurile din justiție. Aceștia acuză…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează