Confidenţialitate


Patronul echipei Dinamo, Ionuț Negoiță a fost pus sub control judiciar


Patronul echipei Dinamo, Ionuț Negoiță a fost pus sub control judiciar

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a anunțat că patronul echipei Dinamo, Ionuț Negoiță a fost pus sub control judiciar.

Ionuț Negoiță este acuzat, alături de alte 3 persoane, de bancrută frauduloasă, în dosarul privind insolvența firmei care administrează clubul de fotbal din Ștefan cel Mare.

Procurorii au început, luna aceasta, verificări legate de modul în care s-a făcut reorganizarea clubului de fotbal Dinamo.

Anchetatorii au constatat că administratorul special care s-a ocupat de reorganizare, Cristian Gheorghiță a omis, intenționat, să treacă în contabilitatea firmei o sumă de aproape 17 milioane de lei și în acest fel, creanțele bugetare ale Dinamo s-au redus în mod fraudulos.

În activitatea sa infracțională, administratorul special al Dinamo a fost sprijinit de patronul clubului de fotbal, Ionuț Negoiță, de fostul administrator judiciar, Cătălin Dascăl și de alte două persoane.

În acest dosar de bancrută frauduloasă, anchetatorii au făcut percheziții și la firma de avocatură angajată de Dinamo. Oficialii clubului susțin că procesul de insolvență prin care a trecut Dinamo s-a desfășurat legal.

Dinamo a cerut Tribunalului București o deschidere a procedurii de insolvență în mai 2014.

La începutul lunii martie 2015, clubul condus de Ionuț Negoiță a acoperit în totalitate datoriile echipei Dinamo, cu două luni mai devreme decât prevedea planul de reorganizare aprobat de instanță.


Ultimele stiri
Prețul cărnii de porc a scăzut cu peste 20% la poarta fermei. Fermierii vând sub costul de producție…

Casa Verde Baterii: până la 15.000 de lei de la stat pentru prosumatorii care vor să își cumpere…

A murit Florian Lungu, una dintre cele mai importante personalități ale jazzului din România | AUDIO

Valentin Mihăilă şi Nicolae Stanciu, indisponibili pentru meciurile României din Liga Naţiunilor

Procesul în care Călin Georgescu cere să iasă din arest se reia luni

Intrarea în funcţiune a Unităţii 2 a Centralei de la Cernavodă, estimată pentru marţi

Referendum local la Răşinari / Peste 98% dintre localnici au votat împotriva deschiderii unei exploatări miniere | AUDIO

POLONIA: Autorul atacului armat de la Cracovia a murit la spital

PNL dă în judecată foștii lideri ai partidului pentru recuperarea sumelor provenite din datorii și contracte încheiate cu…

Ursula von der Leyen, în vizită la Bucureşti / Are întâlniri cu preşedintele Nicuşor Dan şi cu premierul…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează