Confidenţialitate


Paște în București – GALERIE FOTO


Paște în București – GALERIE FOTO

Târgul de Paşte „Tradiţii şi flori de sărbători” din Piaţa Constituţiei se prezintă cu 110 căsuţe cu produse tradiţionale româneşti, precum obiecte sculptate în lemn, obiecte din sticlă sau ceramică, tablouri, bijuterii, instrumente muzicale, ii şi costume populare, icoane pictate, dar şi produse culinare româneşti. Între ele, iepuri supradimensionați, o găină înhămată la o roabă condusă de un iepure, multe ouă și câțiva miei.

În fața Casei Poporului tronează acum un coș uriaș cu trei dispuse în mod neinspirat, care ar putea alimenta multe memuri.

De vineri și până luni, în Piața Constituției din București vor avea loc spectacole de muzică sacră, clasică, operă şi operetă, concerte folclorice sau de muzică pop-rock, iar pe scenă vor urca artişti precum Inna, Vunk, Carla’s Dreams, Randi, Nicoleta Nucă, Alexandra Uşurelu, Orchestra Naţională „Valahia”, Lavinia Goste, Gelu Voicu, Maria Dragomiroiu, Grigore Leşe, Opereta Stars, Camerata Regală, grupul vocal Acapella sau corul Symbol.

Fotograful Octav Drăgan a pornit la plimbare printre căsuțe și vă arată cum se prezintă  Târgul de Paşte „Tradiţii şi flori de sărbători” din Piaţa Constituţiei.

 


Ultimele stiri
Pacienții vor putea beneficia de teleradiologie și de interpretarea la distanță a investigațiilor imagistice | AUDIO

Uniunea Europeană introduce o nouă taxă „de procesare” pentru coletele mici care ajung în statele membre din afara…

SONDAJ: Trei din zece angajați români se tem că ar putea pierde locul de muncă din cauza contextului…

Românii vor primi notificări când consumul de electricitate sau gaze se apropie de limita prevăzută în contractul cu…

OUG pentru carburanți, publicată în Monitorul Oficial. Adaosul la benzină și motorină, plafonat la nivelul mediu din 2025.…

Presa turcă laudă perfomanța jucătorilor săi în urma meciului cu România: „Arda Güler a făcut diferența” | AUDIO

România în Direct. De ce nu (mai) suntem buni la sport?  | VIDEO

Ratingul României, reconfirmat de JCR la BBB+: perspectivă stabilă și deficit bugetar în scădere

Ziua Mondială a Teatrului 2026: premiere, proiecții speciale și mesaje emoționante din partea actorilor: „Tot ce am e…

Vizită oficială a premierului slovac Robert Fico în România: întâlniri cu Ilie Bolojan și Nicușor Dan | VIDEO