Confidenţialitate


Pârtiile din Poiana Brașov rămân deschise și în minivacanța de Paște | AUDIO


Pârtiile din Poiana Brașov rămân deschise și în minivacanța de Paște | AUDIO

În Brașov, sezonul de schi a fost prelungit până după sărbători, iar starea pârtiilor este bună acum, spune Viceprimarul Sebastian Rusu:

„Având în vedere că am verificat situația pârtiilor și aceasta este una foarte bună, avem un strat de zăpadă consistent, am luat hotărârea de a prelungi sezonul de schi pentru a veni în întâmpinarea celor care doresc să practice acest sport. Vom prelungi sezonul de schi inclusiv în vacanța de Paște, așa că invităm toți doritorii și turiștii care vor să calce pragul Brașovului, să vină în Poiana Brașov, să schieze în condiții foarte bune și, totodată, îi invităm să respecte măsurile de distanțare și măsurile de prevenire a Covid-19.”

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Iar vineri, se va analiza în Comitetul Local pentru Situaţii de Urgenţă posibilitatea modificării regulilor de funcționare pentru magazinele care vând mâncare în zona pârtiilor.


Ultimele stiri
Noi incidente în apele teritoriale române. Alte două nave străine au fost lovite seara trecută de drone aeriene…

Filmul „FJORD”, regizat de Cristian Mungiu, a primit cinci nominalizări pentru Premiile Academiei Europene de Film

Două persoane imobilizate de jandarmi la protestul din parcul Izvor, susținut de AUR | Îndemnuri online la violență:…

Guvernul a publicat noua componență a Comisiei pentru Examinarea Investițiilor Străine Directe | Lista membrilor fusese desecretizată de…

România a câștigat definitiv în instanță procesul cu Gabriel Resources, compania canadiană care dăduse statul în judecată pentru…

Un nou atac în apele teritoriale române. O navă străină a fost lovită de o dronă aeriană, la…

S-a dat startul sărbătorilor de iarnă în centrul Sibiului. Mii de persoane au petrecut în Piața Mare la…

Dr. Mihaela Bilic avertizează asupra exceselor alimentare în Postul Crăciunului: „Uleiul în post este o altă capcană” |…

Turcia vrea să construiască un cablu submarin prin Marea Neagră pentru transportul energiei electrice către România | AUDIO

Stațiunile de cercetare vitivinicolă, afectate de subfinanțare. La Drăgășani au mai rămas doar trei cercetători | AUDIO



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează