Confidenţialitate


Pârtiile de schi din Straja și Parâng, la mare căutare, după închiderea multor stațiuni din Europa


Pârtiile de schi din Straja și Parâng, la mare căutare, după închiderea multor stațiuni din Europa

Pandemia, restricțiile din alte țări europene, dar și lipsa zăpezii, fac din stațiunile hunedorene Straja și Parâng singurele locuri în care turiștii sunt așteptați la schi, la finele acestui an.

Salvamontiții le recomandă tuturor să țină cont că e nevoie de maximă prudență, pentru a evita închiderea acestor stațiuni. T

Salvamontiștii recunosc că acum Straja se află în topul stațiunilor de munte europene și la fel poate fi considerat și Parângul, dacă administratorii pârtiilor vor pregăti terenul pentru schi. Este o oportunitate venită în urma pandemiei, pentru că stațiunile din Germania, Italia, ori Austria nu sunt deschise.

Ovidiu Bodean, șeful Salvamont Hunedoara spune că se schiază în Straja, datorită administratorilor care s-au îngrijit să facă pârtiile, cu tunurile de zăpadă, cât a fost frig și lumea se poate bucura de sportul acesta. În Parâng este la fel și pârtiile se deschid în acest weekend.

Pârtiile la Straja au fost amenajate din timp iar, în ultimele două săptămâni, aici a nins, astfel încât acum se poate schia în condiții excelente.

Salvamontiștii recomandă turiștilor să respecte toate regulile, pentru că, dacă va crește numărul de infectări, nu se va mai putea schia.

Este de preferat ca toată lumea care vine la schi să aibă mască, să păstreze distanța, să nu stea în grupuri mari și să fie conștienți și să respecte aceste reguli.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.
  • Marius Mitrache

Ultimele stiri
Statele Unite ar urma să retragă doar 5.000 de soldați din Europa, deși inițial Administrația Trump voia să…

Noi incidente în apele teritoriale române. Alte două nave străine au fost lovite seara trecută de drone aeriene…

Filmul „FJORD”, regizat de Cristian Mungiu, a primit cinci nominalizări pentru Premiile Academiei Europene de Film

Două persoane imobilizate de jandarmi la protestul din parcul Izvor, susținut de AUR | Îndemnuri online la violență:…

Guvernul a publicat noua componență a Comisiei pentru Examinarea Investițiilor Străine Directe | Lista membrilor fusese desecretizată de…

România a câștigat definitiv în instanță procesul cu Gabriel Resources, compania canadiană care dăduse statul în judecată pentru…

Un nou atac în apele teritoriale române. O navă străină a fost lovită de o dronă aeriană, la…

S-a dat startul sărbătorilor de iarnă în centrul Sibiului. Mii de persoane au petrecut în Piața Mare la…

Dr. Mihaela Bilic avertizează asupra exceselor alimentare în Postul Crăciunului: „Uleiul în post este o altă capcană” |…

Turcia vrea să construiască un cablu submarin prin Marea Neagră pentru transportul energiei electrice către România | AUDIO



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează