Confidenţialitate


Parlament: Viorica Vasilica Dăncilă cere votul de învestitură


Parlament: Viorica Vasilica Dăncilă cere votul de învestitură

Puțin după ora 15.00, a început ședința Parlamentului – camerele reunite – în care trebuie dat votul pentru cabinetul de miniștri propus de PSD-ALDE. Luni după-amiază, UDMR a anunțat că susține cabinetul Dăncilă.

În jurul orei 15.20, la tribuna Legislativului a fost invitată doamna premier desemnat Viorica Vasilica Dăncilă.

În discursul prin care a cerut votul de învestitură, Viorica Dăncilă a promis creșterea cu 50% a numărului de drumuri modernizate și cu peste 33% numărul gospodăriilor racordate la rețeaua de apă, refacerea a zeci de școli și construcția a 20 de cămine studențești, construirea mai multor spitale regionale și dotarea unităților medicale cu aparatură absolut necesară.

O a doua mare direcție: creșterea salariilor în România. Viorica Dăncilă a spus că și-ar dori ca salariile să fie majorate de Guvernul său până la un nivel european, astfel încât tot mai puțin români să părăsească țara.

La nivelul de 300 de euro ar urma să ajungă salariul minim net în 2020, a spus premierul desemnat. De asemenea, punctul de pensie ar urma să fie de 1775 lei în 2020.

„Cât timp voi fi prim-ministru, nu voi introduce nicio taxă nouă în România. Chiar de săptămâna aceasta vom renunța la formularul 600” Viorica Dăncilă

Viorica Dăncilă, discurs în fața Parlamentului României:

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Premierul desemnat a invitat toate partidele parlamentare la un dialog în interesul României, având în vedere că ne aflăm în anul centenar al Marii Uniri și că anul viitor România va prelua președinția Uniunii Europene. Viorica Dăncilă a spus că va dialoga cu președintele țării și cu liderii partidelor de opoziție cu condiția ca aceste discuții să se poarte civilizat.

„În Parlamentul european am învățat că vocea rațiunii se aude mai bine decât tonul ridicat”, a spus Viorica Dăncilă


Ultimele stiri
Dominic Fritz: USR nu va vota un guvern în care „PSD se întoarce cu niște oameni-paravan”

PSD a decis să intre la guvernare. Sorin Grindeanu: „Consiliul Politic Național a dat undă verde”. Lista miniștrilor…

Ludovic Orban, despre lista miniștrilor PSD din Guvernul Niculescu: ar trebui să se numească Guvernul PSD-Dan. Sper ca…

Evaziune fiscală și spălare de bani în contracte cu nave NATO. Arestări în Norvegia și Germania și percheziții…

Proteste violente ale studenților în Albania. Șase persoane au fost rănite, iar aproximativ 20 de tineri au fost…

Spitalul Modular din Pipera, construit în pandemie, a fost jefuit bucată cu bucată. Hoții au furat sute de…

Reacții în Parlament după negocierile pentru Guvernul Niculescu. Reprezentanții AUR și SOS România, nemulțumiți că nu sunt invitați…

Piața Victoriei. Cine vrea, de fapt, să guverneze? Răspunde Ludovic Orban, fost prim-ministru

O nouă specie de dinozaur carnivor, descoperită după ce cercetătorii au studiat o fosilă păstrată într-un sertar timp…

CFR caută artiști pentru refacerea picturii murale de la linia 14 din Gara de Nord. Înscrierile voluntarilor se…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează