Confidenţialitate


Parchetul General, despre OUG 13: Ancheta vizează sustragerea sau distrugerea de înscrisuri, fals intelectual


Parchetul General, despre OUG 13: Ancheta vizează sustragerea sau distrugerea de înscrisuri, fals intelectual

Parchetul General vine cu precizări despre ancheta în dosarul ordonanței 13, dosar declinat de procurorii DNA.

Într-un comunicat de presă, PÎCCJ anunță că investigaţia este în curs şi vizează sustragerea sau distrugerea de înscrisuri, precum şi falsul intelectual.

Ministerul Public a adăugat că face precizările în contextul motivării deciziei Curții Constituționale privind constatarea unui conflict între DNA şi Guvern şi al unor speculaţii apărute în spațiul public.

“Cauza (dosarul OUG 13 n.r.) se află pe rolul Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, investigaţia este în curs şi priveşte următoarele fapte prevăzute de legea penală: sustragerea sau distrugerea de înscrisuri, fals intelectual”, anunță Ministerul Public.

Procurorii menționează că dosarul a fost înregistrat la Secţia de urmărire penală şi criminalistică în urma declinării cauzei de către Direcţia Naţională Anticorupţie.

“Această structură a fost investită cu o cauză privind săvârşirea unor fapte prevăzute de legea penală, respectiv: favorizarea făptuitorului; prezentarea cu rea-credinţă de date inexacte, Parlamentului sau Preşedintelui României cu privire la activitatea Guvernului sau a unui minister, pentru a ascunde săvârşirea unor fapte de natură să aducă atingere intereselor statului, prevăzută de art. 8 alin 1 lit. b din Legea 115/1999; sustragerea sau distrugerea de înscrisuri; sustragerea sau distrugerea de probe ori înscrisuri; fals intelectual”, mai arată procurorii.

În plus, Parchetul General, condus de Augustin Lazăr, precizează că, potrivit legii, procurorul are obligaţia de a asigura, pe bază de probe, aflarea adevărului cu privire la faptele şi împrejurările cauzei pe care a fost investit să o soluţioneze, controlul asupra actelor şi măsurilor dispuse de către procuror fiind realizat de către instanţa de judecată.

Concret, comunicatul parchetului este un răspuns către ministrul Justiției, Tudorel Toader, care a declarat, luni, că va evalua activitatea lui procurorului general, Augustin Lazăr, și a șefei DNA, Laura Codruța Kovesi.

Tudorel Toader a afirmat că va face o analiză a activităţii în următoarele două săptămâni, urmând să ia în acel moment o decizie finală, inclusiv privind revocarea celor doi procurori.

E posibil ca decizia ministrului să aibă legătură cu poziția celor doi procurori șefi față de controversata ordonanță 13.

Doar că și DNA a reacționat, luni, la declarațiile ministrului Toader. Între altele, a precizat că procurorul are obligaţia să desfăşoare o anchetă pentru aflarea adevărului, inclusiv în situaţiile în care sesizarea priveşte adoptarea unor acte publicate în Monitorul Oficial.

 

 


Ultimele stiri
Președintele Nicușor Dan a demarat un „proces de analiză al conținutului și implicațiilor” Consiliului pentru Pace inițiat de…

Senatorul Paul-Ciprian Pintea, fost membru POT, a fost condamnat definitiv la un an și cinci luni de închisoare…

Fanii și legendele clubului Dinamo și-au luat rămas bun de la stadionul „Ștefan cel Mare” înainte de demolare…

O șapcă roșie cu mesajul „Make America Go Away” a devenit populară, după amenințările lui Trump privind Groenlanda…

Bugetul pentru anul 2026 urmează să fie aprobat de Guvern la mijlocul lunii februarie, anunță ministrul Finanțelor: „Proiectăm…

Ursula von der Leyen a declarat la Davos, în contextul presiunilor făcute de Trump pentru a forța vânzarea…

Trei ierarhi ortodocși au încercat să-l scape pe fostul episcop de Huși, Cornel Onilă, de o condamnare pentru…

Ger năprasnic la Constanța. Zeci de persoane fără adăpost sunt luate de pe străzi, duse la spital și…

Guvernul își va angaja răspunderea în Parlament pentru reforma administrației publice și pentru măsurile de relansare economică |…

Comandantul suprem al forțelor NATO din Europa a vizitat baza militară de la Cincu: „Am dislocat militari, dar…