Confidenţialitate

Papa Francisc face o vizită istorică în Irak

Pentru prima dată în istorie, vineri, capul Bisericii Catolice ajunge în Irak, o țară predominant musulmană.

Este o vizită pe care Papa Francisc a refuzat să o amâne, în ciuda atacurilor din această săptămână cu rachete asupra unei baze militare unde sunt militari americani și a agrăvării pandemiei în Irak.

În același timp, este prima vizită pe care Sanctitatea Sa o face de la izbucnirea pandemiei de coronavirus.

Papa Francisc le-a transmis irakienilor că vine în țara lor ca un umil pelerin al păcii.

Capul Bisericii Catolice își dorește ca în cele aproape patru zile, cât va dura vizita în Irak, să dea un mesaj de unitate între religii, după aproape 20 de ani de război.

De la cucerirea unei mari părți a Irakului, de către gruparea extremistă teroristă Statul Islamic, eliberată între timp, numărul creștinilor a scăzut de la peste un milion și jumătate la mai puțin de 300 de mii – mulți au fost masacrați.

Sanctitatea Sa va merge în mai multe orașe, Bagdad, Erbil, unde va ține o liturghie în fața a 10.000 de oameni, Mosul și la Qaraqosh, cel mai mare oraș creștin din Irak.

O parte au revenit, iar biserica din oraș, distrusă de Statul Islamic a fost refăcută parțial.

Agențiile arabe de știri scriu că măsurile de Securitate sunt expecționale. Cel mai probabil, Papa va călători în vehicule blindate însă nimeni nu va ști în care dintre autovehiculele din coloană va fi.

De asemenea, măsurile de securitate sanitară sunt excepționale.

Vizita Papei Francisc în Irak va marca și prima întâlnire a unui papa cu un mare ayatollah. Este vorba despre  clerical shiit Ali al-Sistani.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.
  • Anca Grădinaru