Confidenţialitate


Panică printre oameni după îndemnul lui Rafila legat de pastilele de iod. Medic de familie: „Sună toate telefoanele, unii au înțeles că trebuie să le și înghită”


Panică printre oameni după îndemnul lui Rafila legat de pastilele de iod. Medic de familie: „Sună toate telefoanele, unii au înțeles că trebuie să le și înghită”

Precizări luni seară de la Ministerul Sănătății despre pastilele cu iod, după ce ministrul Alexandru Rafila a fost criticat de medicii de familie pentru că a îndemnat populația să-și ridice „cât mai repede” din farmacii acest medicament. Pastilele cu iod se administrează numai în caz de expunere după un incident nuclear, subliniază comunicatul instituției.

Luni, medicii de familie transmiteau că declarația ministrului Alexandru Rafila ar fi creat panică în rândul pacienților, care au sunat în număr mare la cabinete.  

Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila a făcut apel la toți cei care au până în 40 de ani să se prezinte cât mai repede la medicul de familie ca să-și ia rețetele pentru pastilele cu iodură de potasiu. Cu rețeta, merg apoi la una din cele 2.500 de farmacii din țară, care eliberează gratuit astfel de pastile:

„Îndemn pe toată lumea, toate persoanele cu vârsta de până la 40 de ani să se prezinte cât mai repede la medicul de familie de la care trebuie să primească prescripția. Este important ca oamenii să apeleze la sistemul pe care noi am reușit să-l punem la punct. Este o cerere mai mare, mai mică, nu știu acum să vă spun, pe măsură ce lucrurile se tensionează în Ucraina e posibil ca cererea să crească dar, repet, medicii de familie trebuie să elibere prescripție acestor pacienți care au dreptul să primească micro-comprimatele de iodură de potasiu.”

Citește și: De ce pastilele cu iod sunt recomandate doar persoanelor până în 40 de ani? Explicația medicului Gindrovel Dumitra | AUDIO

Medicii de familie spun că îndemnul ministrului Sănătății aproape că a blocat activitatea cabinetelor din întreaga țară. Raluca Zoițanu, președintele Federației Naționale a Patronatelor Medicilor de Familie:

„Nu poți să pronunți cuvântul „urgent” iodură de potasiu când de două zile suntem speriați în legătură cu ce se întâmplă la Zaporojie la centrala nucleară. Au început să sune telefoanele tuturor medicilor de familie din țară să ceară pastilele de iodură de potasiu. Ăsta a fost mesajul pe care l-a înțeles toată populația, că acum, urgent, trebuie să meargă la medicul de familie să ia pastilele, ba unii au înțeles că trebuie să le și înghită. Personal, am avut o singură cerere din iunie și până acum iar acum deja am programați aproape toată săptămâna pentru aceste rețete.”

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Ministerul Sănătății a revenit cu explicații și printr-un comunicat, a transmis că aceste pastile cu iod nu trebuie luate preventiv, ci doar în cazul unui incident nuclear, în cel mult 24 de ore de la producerea lui. Pastilele sunt recomandate doar celor care au până în 40 de ani.

Invitat la un post de televiziune, ministrul Alexandru Rafila a explicat că e bine ca oamenii să aibă la îndemână aceste pastile, deoarece, „în cazul unei crize, timpul va fi foarte scurt şi se crează panică”.

Corespondentul Europa FM la Baia Mare, Mica Svab, a întrebat câțiva locuitori dacă sunt interesați să ia din farmacii pastila cu iod recomandată de autorități.

„Eu iau ce ne transmit autoritățile sau specialiștii, în caz de necesitate maximă”, spune un bărbat.

„Nu știu, un lucru bun dacă avem nevoie și dacă este necesară”, răspunde o altă femeie.

„Nu-i înțeleg rostul, în condițiile în care n-am fost iradiați sau gazați cu ceva. Când Putin va hotărâ să ne dea o doză vom lua și noi o doză de pastilă”, a mai spus un alt bărbat.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Farmaciile care eliberează gratuit pastile cu iod au deja afișat un anunț în acest sens. Lista cu aceste 2.500 de farmacii se găsește pe site-ul Ministerului Sănătății.

Citește și: Rafila: Comisia Europeană ne va dona câteva mii de doze de vaccin contra variola maimuței | VIDEO

Foto: Shutterstock


Ultimele stiri
Argeș: O locuință din Costești, inundată după ce nivelul apei unui lac a crescut din cauza topirii zăpezii.…

Vrancea: Șenilatele ISU, singura salvare în zonele izolate de viscol. La Anghelești, pompierii, drumarii și primăria au deszăpezit…

Ciprian Ciucu spune că operatorii de salubrizare de la sectoare ar fi raportat mai multe utilaje de deszăpezire…

Scriitorul Radu Vancu: „Extremismul românesc are încă suficiente resurse pentru a captura statul. Norocul nostru este că sunt…

Curtea de Apel Bucureşti, după decizia CCR privind reforma pensiilor magistraților: „Va avea consecinţe dramatice asupra funcţionării sistemului…

3 din 4 români au încercat să slăbească. De ce trebuie să vorbim diferit despre gestionarea greutății (P)

România acoperă necesarul de energie electrică și gaze naturale în această perioadă, asigură ministrul Energiei: „Producem mai mult…

CCR a declarat constituțional proiectul de lege privind reforma pensiilor magistraţilor. Curtea a respins, cu majoritate de voturi,…

Când scăpăm de valul de scumpiri. Guvernatorul BNR: În câteva luni inflația se va duce de la 9%…

Două loturi de stafide au fost retrase din magazinele Lidl. Produsele prezintă reziduuri de pesticide | AUDIO