Confidenţialitate


PAID, după retragerea autorizației pentru Euroins: Asigurarea împotriva dezastrelor naturale, valabilă și când distribuitorul intră în faliment


PAID, după retragerea autorizației pentru Euroins: Asigurarea împotriva dezastrelor naturale, valabilă și când distribuitorul intră în faliment

Pool-ul de Asigurare Împotriva Dezastrelor Naturale (PAID) a transmis, vineri, o serie clarificări cu privire la intrarea în faliment a unui distribuitor de polițe obligatorii împotriva dezastrelor naturale (PAD), context care nu afectează valabilitatea asigurării sau instrumentarea daunelor înregistrate de beneficiari. Reacție vine după decizia ASF de a retrage autorizația companiei de asigurări Euroins România.

„Asigurarea obligatorie împotriva dezastrelor naturale este o poliță gestionată de PAID, fiind doar distribuită de alte entități. Din acest motiv, PAD rămâne valabilă până la data expirării, indiferent de ceea ce se întâmplă cu distribuitorul poliței. PAID are stabilitate din punct de vedere al indicatorilor de solvabilitate, are fonduri proprii și deține de cel mai mare program de reasigurare din Europa Centrală și de Est, în cuantum de un miliard de euro”, a explicat Directorul General al PAID, Nicoleta Radu.

În ceea ce privește instrumentarea daunelor, PAID va dispune trimiterea de constatatori spre beneficiari, în situația în care distribuitorul poliței nu va fi în măsură. În acest sens, compania pune la dispoziția publicului numărul scurt 021 9930, apelabil non-stop, din orice rețea.

„Ne vom asigura că nu există sincope în soluționarea daunelor și vom face toate demersurile pentru a prelua, de la Fondul de Garantare a asiguraților, plata directă a dosarelor. Avem toată încrederea că timpii de plată vor rămâne rezonabili și că toate dosarele de daună vor fi achitate”, a concluzionat Nicoleta Radu.

În prezent sunt peste 1,9 milioane de locuințe asigurate prin polița obligatorie împotriva dezastrelor naturale. Aceasta poate fi contractată direct pe site-ul paidromania.ro, prin intermediul companiilor partenere sau prin brokerii de asigurări.

Foto: Shutterstock

Citește și: ASF a retras autorizația Euroins România și cere deschiderea procedurii de faliment. Reacția Guvernului


Ultimele stiri
Eurostat: Românii, pe locul cinci în UE la incapacitatea de a-și acoperi cheltuielile neprevăzute | AUDIO

Lucia Sabrina Papa, prima femeie nevăzătoare din Italia care se pregătește să devină pilot | AUDIO

Marșul Independenței din Varșovia, organizat pe fondul tensiunilor cu guvernul lui Donald Tusk. Naționaliștii protestează față de criza…

George Simion îi răspunde lui Nicușor Dan după criticile la adresa AUR: „Suntem țintă acum într-un plan pentru…

Concluzii după a doua zi de negocieri Rusia-Ucraina-SUA la Abu Dhabi: acord pentru un schimb de prizonieri. Diferențele…

ISU Dâmbovița: Nu mai sunt scurgeri de gaze la stația GPL din localitatea Cornești. Se fac măsurători în…

Brașov: Ambulanţierii contestă somațiile de plată pentru consumul de combustibil. 80% dintre angajați au primit notificări în acest…

Dosarul Călin Georgescu – Horațiu Potra, amânat pentru 2 decembrie. Inculpații sunt acuzați de tentativă de lovitură de…

Parlamentul înființează Comisia Mykonos-Nordis. Vor fi anchetate zborurile unor politicieni PSD, ale unor judecători CCR și oameni de…

Galați: Anchetă penală după ce o femeie a murit la câteva minute de la externarea din Spitalul Județean…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează