Confidenţialitate


Ouă contaminate cu fipronil, la o fermă din Olt


Ouă contaminate cu fipronil, la o fermă din Olt

Ouă contaminate cu fipronil au fost descoperite la o fermă avicolă din județul Olt, aparținând de societatea din județul Teleorman la care s-a depistat anterior substanța interzisă în ouă. Inspectorii DSV au sechestrat peste 300.000 de ouă, însă peste 280.000 de bucăți au fost vândute.

Potrivit unui comunicat al Direcției Sanitar-Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Olt, au fost prelevate probe de ouă și teste de sanitație, pentru analize, de la o fermă care aparține aceleiași societăți din județul Teleorman la care s-a depistat prezența fipronilului în ouă.

Probele au arătat că ouăle erau contaminate cu fipronil, concentrațiile de substanță detectate fiind între 0,02 și 0,07 mg/kg (limita maximă admisă este 0,005 mg/kg)..

„La sediul unității sunt sechestrate 304.230 de ouă, care vor fi dirijate, conform procedurilor, către unități autorizate de neutralizare, unde vor fi distruse. Din datele anchetei a reieșit că 285.570 de ouă (producția din perioada 15 – 18 ianuarie) a fost comercializată în următoarele județe: Olt, Dolj, Argeș, Vâlcea și municipiul București”, arată sursa citată.

Totodată, în timpul anchetei inspectorilor DSVSA Olt au fost identificate și neconformități cu privire la etichetarea ouălor și asigurarea trasabilității produselor, obținute începând cu data 4 ianuarie, respectiv, 569.490 de ouă, astfel că inspectorii au retras de la comercializare toate loturile de ouă, începând cu data de 4 ianuarie până în 18 ianuarie 2019 inclusiv, distribuite către județele Olt, Dolj, Argeș, Vâlcea, Ilfov și municipiul București.

Ferma a fost sancționată cu emiterea unei ordonanțe de interzicerea a activității și sancționată cu 12.000 lei.

Ancheta DSVSA Olt este în desfășurare, pentru identificarea sursei de contaminare.


Ultimele stiri
Sorin Grindeanu: „Mă acuză de blat cu americanii” | Reacții de la București, după dezvăluirile Wall Street Journal

În speranța că trupele americane ar rămâne în Polonia, autoritățile oferă 15.000 de dolari anual pentru fiecare militar…

„O adevărată furtună pe scena politică” | Presa greacă reacționează în scandalul declanșat de ambasadoarea americană la Atena,…

Un avion a aterizat de urgență pe Aeroportul Otopeni, după ce s-a ciocnit cu mai multe păsări în…

Programul de guvernare, depus de Siegfried Mureșan la Parlament: reducerea numărului de parlamentari, eventuala reducere a TVA la…

Dr. Mihaela Bilic, despre „mâncatul preventiv”: „Foamea este o senzație care se educă”

Presa de stat din Rusia a publicat și apoi a șters un articol despre un posibil atac militar…

De ce funcția Free Spins diferă de la un furnizor la altul (P)

România – Suedia, în Nations League, se joacă vineri seară pe arena din Stockholm | AUDIO

Ucraina va putea produce rachete Patriot. Volodimir Zelenski: Trump a luat decizia finală | AUDIO



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează