Confidenţialitate


„Otto Barbarul”, de vineri în cinematografe | VIDEO


„Otto Barbarul”, de vineri în cinematografe | VIDEO

Drama „Otto Barbarul”, primul lungmetraj regizat de Ruxandra Ghiţescu, va rula în cinematografele româneşti începând din 24 septembrie.

Filmul are în centru un adolescent şi problemele vârstei şi este însoţit de o campanie de conştientizare a acestora şi de identificare a soluţiilor.

“Premiera în cinema a lui «Otto» este un vis la care, în pandemie, nu am îndrăznit să sper. «Otto Barbarul» este un film gândit şi realizat pentru experienţa privitorului într-o sală de cinema, o experienţă imersivă la care am lucrat în detaliu pe sunet, muzică şi imagine. Este o mare bucurie ca filmul să ajungă la public astfel”, a declarat Ruxandra Ghiţescu.

Recompensat anul acesta la Festivalul Internaţional de Film Transilvania cu premiul pentru cel mai bun lungmetraj în cadrul Zilelor Filmului Românesc, „Otto Barbarul” va putea fi vizionat în prima săptămână în cinematografe din Bucureşti (Cinema „Elvire Popesco”, Cinema Europa, Cinema Muzeul Ţăranului, Cinema Union, Happy Cinema), Bistriţa (Cinema Dacia), Braşov (Centrul Cultural Reduta), Cluj (Cinema Arta, Cinema Victoria), Craiova (Cinema Patria), Iaşi (Cinema Ateneu), Lugoj (Cinema Bela Lugosi), Oradea (Cinema Palace), Piteşti (Cinema Trivale), Sibiu (Cinema Arta, Cine Gold) şi Târgu Mureş (Cinema Arta).

Spectatorii se vor putea întâlni cu echipa filmului la proiecţiile speciale de la Bucureşti (Cinema „Elvire Popesco”, marţi, 21 septembrie, ora 20.30), Craiova (Cinema Patria, sâmbătă, 25 septembrie, ora 19.00), Iaşi (Cinema Ateneu, luni, 27 septembrie, ora 20.00), Bucureşti (Grădina cu filme, joi, 30 septembrie).

Filmul surprinde momentul din viaţa unui adolescent punk în vârstă de 17 ani când se confruntă cu moartea iubitei sale şi îi are în distribuţie Marc Titieni, Adrian Titieni, Ioana Bugarin, Ioana Flora, Mihaela Sîrbu, Iulian Postelnicu, Ana Radu, alături de regretatul Constantin Drăgănescu.

Lungmetrajul e produs de Alien Film în co-producţie cu Polar Bear şi Alien Films Entertainment.

„Otto Barbarul” ale cărui scenariu şi regie sunt semnate de Ruxandra Ghiţescu a avut premiera mondială în competiţia oficială a celei de-a 26-a ediţii a Festivalului Internaţional de Film de la Sarajevo.

Ana Drăghici a fost director de imagine, iar Dana Bunescu s-a ocupat de montaj. Producătorii filmului sunt Iuliana Tarnoveţchi şi Oana Praţa, iar Anda Ionescu este producător delegat. Compania Reason8 Films se ocupă de vânzările internaţionale ale filmului, în timp ce Freealize este distribuitorul naţional.

Producţia este realizată cu sprijinul Centrului Naţional al Cinematografiei şi al Eurimages, co-finanţată de Shelter Prod., cu sprijinul Taxshelter.be & ING şi al Programului Europa Creativă al Uniunii Europene.


Ultimele stiri
Pregătiri pentru CM de Fotbal 2026. Patru câini roboți vor ajuta poliția mexicană în timpul unor intervenții, pentru…

Avocatul Poporului avertizează asupra accesului dificil sau inexistent al copiilor la consiliere psihologică. Lipsa de sprijin a autorităților…

Stare de urgență în Curtea de Argeș, după ce în apa din rețeaua de distribuție a fost găsită…

Vâlcea: Amendă de 13.000 de lei pentru un bărbat care a filmat momentul în care își forța calul…

Angajații din peste 1.300 de primării intră azi în grevă de avertisment față de reforma administrației locale. Între…

Resturi de dronă, găsite aseară pe o plajă din Mamaia. Echipaje specializate s-au deplasat la fața locului |…

Cele trei moțiuni simple depuse la Senat de AUR și de grupul Pace-Întâi România au fost respinse |…

Mihaela Nabăr, World Vision România, despre limitarea accesului copiilor la rețelele de socializare: „Cei care le folosesc nu…

Ministrul Culturii, despre programul pilot care stabilește norma de opt ore de muncă pentru actori: Vizează evidențierea orelor…

Reprezentanții Rezervației Delta Dunării și autoritățile locale au organizat o amplă acțiune de verificare în Grindul Dranov, după…