Confidenţialitate


OSCE anunta ca a pierdut contactul cu o alta echipa de observatori in estul Ucrainei


OSCE precizează că din cea de-a doua echipă de observatori reţinuti de insurgenţi fac parte patru străini şi un traducător ucrainean care acţionau în regiunea Lugansk.

Înca de luni, Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa nu mai are veşti de la o altă echipă de patru străini, dată dispărută în regiunea Doneţk.

‘Premierul republicii’ autoproclamate la Doneţk de către proruşi, în estul Ucrainei, Aleksandr Borodai, a declarat ieri că nu deţine nicio informaţie despre aceşti observatori ai OSCE.

Cu câteva ore mai înainte, ‘primarul’ autoproclamat al oraşului Slaviansk, Viaceslav Ponomarev, declara că cei patru – un danez, un eston, un turc şi un elveţian – au fost reţinuţi de trupele sale.

Alt grup de 11 observatori a fost deţinut pentru o scurtă perioadă de timp, în regiunea Doneţk.

La sfârşitul lunii aprilie, 7 observatori OSCE au fost reţinuţi timp de 8 zile de rebelii proruşi la Slaviansk, fiind eliberaţi pe 3 mai.


Ultimele stiri
Primele reacții ale liderilor politici după ce unul dintre amendamentele PSD nu a trecut în ședințele reunite de…

Forțele Navale Române intervin în sprijinul operațiunilor de căutare a celor patru marinari dați dispăruți după ce un…

Ludovic Orban: „PSD a încasat-o astăzi”. „A rămas cu ochii în soare și s-a făcut de râs că…

S-a suspendat ședința comisiilor reunite de buget-finanțe din Parlament. Se așteaptă acordul liderilor politici după ce PSD a…

Aliații NATO discută pentru a găsi cea mai bună cale de a redeschide strâmtoarea Ormuz, a declarat Secretarul…

CNAS își propune să lanseze o aplicație de programare a pacienților în sistemul public de sănătate. Vicepreședinta Larisa…

Biserica Ortodoxă Română avertizează asupra fraudelor online, după ce mai multe persoane au folosit în mod fals imaginea…

Unde s-a rupt înțelegerea dintre PSD și AUR pe bugetul de stat. Petrișor Peiu: „Am cerut să ne…

Măsuri în Austria pentru scăderea prețurilor la pompă. În cazul României, reducerea accizelor sau a TVA este ultima…

Rusia cere Academiei Americane de Film să facă o anchetă în cazul documentarului „Mr. Nobody Against Putin”, premiat…