Confidenţialitate


Ordonanța care prevede obligativitatea purtării măștii de protecție în spații publice, declarată neconstituțională. CCR invocă motive de procedură | AUDIO


Masca de protectie

Mai exact, lipsa avizului de la Consiliul Legislativ. Specialiștii consultați de Europa FM spun, însă, că cei care au fost amendați pentru că nu purtau mască în aer liber nu își vor primi banii înapoi.

Curtea Constituțională nu contestă purtarea măștii în spații publice, ci modul în care a fost adoptată Ordonanța care stabilește acest lucru. Sărind peste o etapă. Care ar putea fi, însă, primul efect al deciziei Curții Constituționale?

„La data publicării deciziei în Monitorul Oficial, obligativitatea portului măștii va dispărea”, a spus jurnalista Ioana Ene Dogioiu, realizatoarea emisiunii Piața Victoriei, de la Europa FM.

Publicarea în Monitorul Oficial poate dura, însă, și 2 săptămâni. Guvernul ar putea să intervină până atunci

„Și printr-o reglementare, de această dată, legal și constituțional dusă la îndeplinire, să înlocuiască acest articol și să introducă un articol corect”, a adăugat Ioana Ene Dogioiu.

Ce se întâmplă, însă, cu amenzile care au fost date pentru nepurtarea măștii în aer liber? Vor fi ele anulate?

Judecătorul Augustin Zegrean, fost președinte al Curții Constituționale a României: „Nu, îmi pare rău pentru cei care au fost amendați și au plătit amenzile, nu vor primi banii înapoi. Pentru că se aplică legea la momentul în care s-a comis contravenția”.

Liliana Nicolae: Chiar dacă amenda a fost dată în baza unei Ordonanțe, iată, neconstituțională?

Augustin Zegrean: „Da, pentru că o lege nedeclarată neconstituțională se bucură de prezumția de constituționalitate până când ea este declarată neconstituțională”.

Ordonanța 192 din 2020 a fost declarată neconstituțională în contextul în care un student a contestat amenda primită pentru că nu purta mască

Premierul de atunci, Ludovic Orban, spune că Ordonanța a fost adoptată când România se afla în plin val pandemic.

Ludovic Orban: „Eu țin minte că a fost necesară reglementarea respectivă pentru a încerca să stăvilim valul de infectări”.

Liliana Nicolae: Vă amintiți dacă ați încercat atunci să obțineți avizul Consiliului Legislativ?

Ludovic Orban: „Nu-mi aduc aminte. Probabil o fi întârziat avizul Consiliului Legislativ”.

Deși consultativ, avizul – pozitiv sau negativ – al Consiliului Legislativ este necesar. Iar Orodnanțe care reglementau măsuri împotriva pandemiei au mai fost declarate neconstituționale. Este cazul Ordonanței de Urgență prin care tot Guvernul Orban instituia starea de urgență.

Sursa foto: Unsplash / Mika Baumeister

Citește și: Consiliul Concurenței a amendat cinci companii farma cu 71 de milioane euro. Au retras de pe piață simultan mai multe medicamente | AUDIO

Autor: Liliana Nicolae

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Ultimele stiri
Rusia: Voiau să scoată din țară o bucată de meteorit prezentată drept …ornament de grădină

Turiști în adidași, întorși din drum de către jandarmii montani | VIDEO

Două femei, dintre care una minoră, au fost folosite pentru prostituție. Proxenetul a fost schimbat de cel puțin…

Alunecare de teren la Mina Rovinari, Gorj. Mai multe utilaje au fost acoperite de pământ

Nicușor Dan despre participarea României la prima reuniune a Consiliului pentru Pace, condus de Trump: “Decizia va fi…

Hunedoara: Tânăr reţinut după ce a furat un telefon folosit la monitorizarea unui agresor

Portughezii își aleg președintele

Actorii se pregătesc de proteste. “Decizia ministerului, ca actorii să stea la serviciu 8 ore pe zi, e…

Târgoviște: O adolescentă dată dispărută după ce a plecat de la un centru de plasament

Japonezii au alegeri parlamentare anticipate. Mersul la vot, o provocare: în anumite regiuni zăpada depășește un metru |…