Confidenţialitate


Orasul Liege este blocat astazi de ceremoniile care marcheaza comemorarea unui secol de la invadarea Belgiei de catre Germania


Patruzeci şi trei de ţări implicate în Marele Război au fost invitate la această comemorare de regele belgienilor. Printre aceștia: regele Felipe al Spaniei, preşedinţii francez şi german, prinţul William, reprezentând Marea Britanie. România, Austria, Armenia, Irlanda, Serbia, Muntenegru, Bulgaria şi Albania vor fi, de asemenea, reprezentate de preşedinţii lor.

Prin urmare, orașul Liege este în stare de asediu. Peste 600 de poliţişti au fost mobilizaţi pentru a securiza locurile unde au loc ceremoniile şi traseul urmat de coloanele oficiale. Vor fi poziţionaţi trăgători de elită şi două elicoptere vor supraveghea ceremoniile. O maşină-spion a fost trimisă la Liege pentru a controla plăcuţele de înmatriculare ale vehiculelor. În plus, locuitorii orașului au fost rugați să stea în case, cu ferestrele închise.

Invadarea Belgiei pe 4 august 1914 a declanşat ostilităţile din Primul Război Mondial. Germania a încălcat neutralitatea micului regat pentru a prinde la mijloc trupele franceze, iar acest act a fost urmat imediat de intrarea în război a Marii Britanii.


Ultimele stiri
Proiectul Legii bugetului de stat a fost aprobat în comisiile reunite de buget-finanţe

Proiectul asigurărilor sociale pe 2026, aprobat de comisiile reunite de buget-finanțe

Ședința reunită a Camerei Deputaților și Senatului: Liderii grupurilor parlamentare se reunesc de la 21:00

Cinci state europene și Japonia sunt pregătite să colaboreze pentru deblocarea Strâmtorii Ormuz | AUDIO

Înalta Curte de Casație și Justiție reacționează după decizia Coaliției de a amâna plata drepturilor câștigate în instanță…

Florin Manole, după ce s-a găsit o formulă prin care pachetul social să fie susţinut de coaliţie: S-a…

Bugetul ajunge în dezbaterea plenului Parlamentului după ce în Coaliție s-a ajuns la un compromis | AUDIO

Marinarii români blocați în zona de conflict din Golful Persic, fără hrană și apă, sunt sfătuiți să contacteze…

Firme înființate online, în maximum 48 de ore, cu costuri sub 100 de euro și fără cerințe minime…

Italia: Un grup de hoți a furat sute de perechi de pantofi de la o fabrică de încălțăminte…