Confidenţialitate


OMV a dat România în judecată la Curtea Internațională de Comerț din Paris


OMV a dat România în judecată la Curtea Internațională de Comerț din Paris

Compania austriacă OMV – acționarul majoritar al Petrom – a dat în judecată România la Curtea Internațională de Comerț din Paris.

Statul român este acuzat că nu și-a respectat obligațiile din contractul de privatizare, iar OMV cere despăgubiri de 34 de milioane de euro.

În 2004, atunci când a semnat contractul de privatizare al Petrom, statul român s-a angajat că va plăti OMV sumele pe care această companie le va investi pentru refacerea mediului în urma poluării istorice create de Petrom, înainte de privatizare. Costurile au fost estimate atunci la peste 500 de milioane de euro.

În aprilie anul trecut, compania austriacă a trimis o notificare statului român, prin care avertiza că nu a plătit suma de 34 de milioane de euro pentru decontaminarea unor sonde și reabilitarea mediului.

Cele două părți aveau la dispoziție 180 de zile pentru a rezolva amiabil această dispută.

Cum termenul a expirat încă din octombrie anul trecut, OMV a inițiat procedurile de arbitraj împotriva României.

Iar compania austriacă ar putea avea câștig de cauză la Curtea Internațională de Comerț din Paris, mai ales că aceste obligații privind plățile către OMV sunt menționate în contractul de privatizare.


Ultimele stiri
Gill‑Julien Grigore Iacobici a primit aviz negativ de la CSM pentru funcția de procuror șef-adjunct la DIICOT |…

Președintele Nicușor Dan îl primește joi la Palatul Cotroceni pe Volodimir Zelenski, cu prilejul vizitei oficiale pe care…

Comisia Europeană a lansat o platformă pentru promovarea femeilor în agricultură | AUDIO

Audierea Oanei Țoiu privind repatrierea românilor din Orientul Mijlociu, marcată de tensiuni în Comisia de Politică Externă. Deputat…

Prețul petrolului crește din nou după ce trei nave au fost lovite în apropierea Strâmtorii Ormuz | AUDIO

Iranul, binevenit la Campionatul Mondial de fotbal de anul acesta, în ciuda tensiunilor din Orientul Mijlociu | AUDIO

Șefa Comisiei Europene avertizează că revenirea la combustibilii fosili din Rusia ar fi „o greșeală strategică” comisă de…

Peste 80% dintre votanții PSD vor ca partidul să rămână la guvernare. Senatorul Daniel Zamfir: Nu vor cu…

Tinerii care ies din plasament pot primi indemnizație până la 26 de ani, dacă urmează o școală sau…

Grecia plafonează adaosul comercial la supermarketuri și benzinării. Prin această măsură, Guvernul își propune atenuarea impactului crizei din…