Confidenţialitate


OMS regretă decizia SUA de a suspenda finanţarea


OMS regretă decizia SUA de a suspenda finanţarea

Directorul general al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii a declarat, miercuri, că regretă decizia preşedintelui Statelor Unite, Donald Trump, de a suspenda finanţarea către OMS.

Tedros Adhanom Ghebreyesus a adăugat că organizaţia pe care o conduce va coopera cu partenerii săi pentru a acoperi orice lipsuri financiare care ar urma să apară.

“COVID-19 nu discriminează între naţiuni bogate şi naţiuni sărace. Nici noi nu facem asta. Este un timp pentru ca toţi să fim uniţi în lupta noastră comună împotriva unei ameninţări comune, un duşman periculos. Când suntem divizaţi, virusul exploatează fisurile dintre noi”, a subliniat Tedros Adhanom Ghebreyesus.

Uniunea Europeană a criticat, miercuri, decizia preşedintelui Donald Trump de suspendare a contribuţiei financiare a Statelor Unite la Organizaţia Mondială a Sănătăţii.

“Nu există niciun motiv care să justifice această decizie, în contextul în care eforturile OMS sunt mai necesare ca niciodată pentru a limita răspândirea pandemiei de coronavirus”, a declarat miercuri Josep Borrell, Înaltul reprezentant al Uniunii Europene pentru Afaceri Exerne şi Politici de Securitate, citat de cotidianul Le Figaro.

“Doar prin unirea forţelor putem depăşi această criză, care nu are frontiere”, a adăugat el.

Preşedintele Donald Trump a anunţat în cursul nopţii suspendarea contribuţiei financiare a Statelor Unite pentru Organizaţia Mondială a Sănătăţii, acuzând instituţia că a comis erori în gestionarea pandemiei de coronavirus şi că are o poziţie favorabilă faţă de China.

Administraţia din China s-a declarat “profund preocupată” de hotărârea SUA. “Această decizie va slăbi capacităţile OMS şi va afecta cooperarea internaţională contra epidemiei”, a declarat Zhao Lijian, purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe de la Beijing.

2 milioane de persoane s-au infectat cu SARS-CoV-2 în lume. Bilanțul pandemic al deceselor a trecut de 125.000.


Ultimele stiri
Percheziții DIICOT la Oil Terminal și Vama Constanța într-un dosar de fraudă cu petrol. Prejudiciu de peste 25…

PSD pregătește o reformă administrativ-teritorială: România ar putea rămâne cu 15 județe, în loc de 41 | AUDIO

Neamț: Suspiciune de intoxicare cu spray la un liceu din județ. Mai mulți elevi au fost transportați la…

Patru români, suspectați că au fraudat platforma fiscală din Marea Britanie. Prejudiciul depășește 1,7 milioane de lire |…

Pedepse mai mari pentru cei care agresează profesorii. Un proiect de lege USR prevede majorarea sancțiunilor cu 25%…

România în Direct. Comasarea comunelor: aveți încredere în reforma PSD? | AUDIO

Judecata de Joi, cu Cristian Tudor Popescu: Palatul și Împăratul

Indemnizații de merit pentru fotbaliștii și membrii staffului echipei Steaua 1986, care a câștigat Cupa Campionilor Europeni la…

S-a încheiat greva generală din Spania. Aproape 4 milioane de muncitori au ieșit în stradă. Au fost ciocniri…

Patru rase de câini ciobănești românești sunt pe cale de dispariție. Asociația HAITA face demersuri pentru înscrierea în…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează