Confidenţialitate


Oficial: Zinedine Zidane, noul antrenor al lui Real Madrid


Oficial: Zinedine Zidane, noul antrenor al lui Real Madrid

Fostul mare jucător a fost numit după plecarea lui Rafael Benitez, demis luni în urma rezultatelor slabe.

Adus de la echipa secundă a clubului madrilen, Zidane a semnat potrivit presei spaniole un contract valabil pînă în 2018, cu un salariu anual de 2.5 milioane de euro. El îl va avea ca secund pe fostul sau coechipier de la Real, Santiago Solari, iar la prezentarea oficială a mărturisit că are emoții mai mari decît atunci cînd a ajuns la Madrid ca jucător.

“Avem cea mai bună echipă, cei mai bun fani, și vor încerca să fac totul ca să cîstigăm”, a spus Zidane, devenit primul tehnician francez din istoria Realului. Florentino Perez s-a declarat convins că numirea noului antrenor va da roade. “Zidane, acesta este stadionul tău și clubul tău. Madrilenii sunt alături de tine. Ești antrenorul Realului și pentru mine, ca președinte, este o onoare să te am alaturi”, a spus conducătorul Realului.

Florentino Perez a adăugat că decizia de a-i rezilia contractul lui Rafa Benitez a fost una dificilă. Potrivit presei internaționale, tehnicianul spaniol va primi compensații în valoare de 5 milioane de euro.

 

foto: bbc.com

 


Ultimele stiri
Filmul „FJORD”, regizat de Cristian Mungiu, a primit cinci nominalizări pentru Premiile Academiei Europene de Film

Două persoane imobilizate de jandarmi la protestul din parcul Izvor, susținut de AUR | Îndemnuri online la violență:…

Guvernul a publicat noua componență a Comisiei pentru Examinarea Investițiilor Străine Directe | Lista membrilor fusese desecretizată de…

România a câștigat definitiv în instanță procesul cu Gabriel Resources, compania canadiană care dăduse statul în judecată pentru…

Un nou atac în apele teritoriale române. O navă străină a fost lovită de o dronă aeriană, la…

S-a dat startul sărbătorilor de iarnă în centrul Sibiului. Mii de persoane au petrecut în Piața Mare la…

Dr. Mihaela Bilic avertizează asupra exceselor alimentare în Postul Crăciunului: „Uleiul în post este o altă capcană” |…

Turcia vrea să construiască un cablu submarin prin Marea Neagră pentru transportul energiei electrice către România | AUDIO

Stațiunile de cercetare vitivinicolă, afectate de subfinanțare. La Drăgășani au mai rămas doar trei cercetători | AUDIO

Motru: Primăria pregătește centrale pe gaz pentru școlile rămase fără încălzire | AUDIO



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează