Confidenţialitate


O ursoaică a ucis animalele din curțile localnicilor din stațiunea Cheia


O ursoaică a ucis animalele din curțile localnicilor din stațiunea Cheia

Echipe de jandarmi patrulează în staţiunea Cheia, după ce o ursoaică a  intrat în curțile unor pensiuni și a ucis animale: pui, găini și iepuri. Măsura a fost luată în condiţiile în care staţiunea este plină de turişti, în special copii, pentru că este minivacanța de Rusalii.

Ursoaica ce are doi pui, a coborât prima dată în localitatea Cheia miercuri seară, și a revenit joi, aceasta fiind îndepărtată de jandarmi fără incidente. În aceste condiții, Inspectoratul Județean de jandarmi a decis să asigure patrule montane care să monitorizeze zona în care a apărut animalul.

Prefectura Prahova și instituțiile abilitate au fost înștiințate, iar jandarmii au solicitat relocarea ursoaicei și a puilor.

Jandarmii vor rămâne în Cheia până luni, când se termină vacanţa de Rusalii.


Ultimele stiri
Patru români, suspectați că au fraudat platforma fiscală din Marea Britanie. Prejudiciul depășește 1,7 milioane de lire |…

Pedepse mai mari pentru cei care agresează profesorii. Un proiect de lege USR prevede majorarea sancțiunilor cu 25%…

România în Direct. Comasarea comunelor: aveți încredere în reforma PSD? | AUDIO

Judecata de Joi, cu Cristian Tudor Popescu: Palatul și Împăratul

Indemnizații de merit pentru fotbaliștii și membrii staffului echipei Steaua 1986, care a câștigat Cupa Campionilor Europeni la…

S-a încheiat greva generală din Spania. Aproape 4 milioane de muncitori au ieșit în stradă. Au fost ciocniri…

Patru rase de câini ciobănești românești sunt pe cale de dispariție. Asociația HAITA face demersuri pentru înscrierea în…

lorin Stoian, antreprenorul care a transformat o fermă de familie într-o afacere cu peste 900 de hectare: „Ochiul…

Ce spune Mihai Jurca despre scandalul contractelor din programul SAFE cu Rheinmetall, interzicerea lui Vanghele la Cotroceni și…

Eurostat: Românii, pe locul cinci în UE la incapacitatea de a-și acoperi cheltuielile neprevăzute | AUDIO



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează