Confidenţialitate


O româncă, lider de comunitate, selectată în programul Facebook Community Leadership Program


O româncă, lider de comunitate, selectată în programul Facebook Community Leadership Program

O româncă a fost selectată de Facebook să facă parte din Facebook Community Leadership Program (FCLP), iniţiativă globală care îşi propune să încurajeze construirea şi dezvoltarea de comunităţi prin training, sprijin şi finanţare.

Dedicat liderilor de comunităţi, FCLP a fost lansat în luna februarie a acestui an, în cadrul evenimentului Facebook Communities Summit Europe. În urma procesului de înregistrare şi selecţie, programul şi-a anunţat primii finalişti, printre aceştia se numără şi românca Atena Boca, liderul de comunitate al Grupului La Primul Bebe.

Alături de ea vor intra în program şi alţi administratori de grupuri din ţări ale Europei Centrale şi de Est, precum Macedonia, Grecia şi Bulgaria.

“Într-o ţară în care nimeni nu susţine mamele, unde lipsa respectului faţă de copii şi îngrijirea medicală este imensă, Facebook ne-a oferit posibilitatea de a ne conecta, de a ne informa, de a primi sprijin. Când fiul meu avea 3 luni, am suferit de depresie postpartum. Am creat un mic grup pe Facebook, pentru a avea pe cineva cu care să vorbesc. Acesta a devenit vindecarea mea. Astăzi, este cea mai mare şi mai influentă comunitate pentru mamele din ţara noastră, care a schimbat viaţa a peste 35.000 de familii prin sprijinul pe care îl oferă, în primii 4 ani de la naştere, prin cele 16 comunităţi locale.

Viziunea noastră este de a sprijini mamele să ofere o educaţie mai bună unui milion de copii în următorii 5-10 ani. Mamele din întreaga lume nu sunt niciodată pregătite pentru ceea ce înseamnă un copil. Lipsa informaţiilor şi a sprijinului duce la depresii, scăderea stimei de sine şi a energiei, toate transmise copiilor. Sprijinul în timpul celor mai grele momente şi creşterea gradului de conştientizare cu privire la ceea ce are nevoie copilul le permite părinţilor să le ofere copiilor mai multă dragoste şi respect, pentru ca împreună să aibă o viaţă mai bună”, a spus Atena Boca.

Liderii de comunităţi joacă un rol esenţial în a-i aduce pe oameni în jurul unui scop comun. Mulţi dintre aceşti lideri se îndreaptă către Facebook pentru a crea conexiuni prin intermediul grupurilor, WhatsApp sau Messenger. Pentru a maximiza impactul comunităţilor create de ei, au nevoie de sprijin, instrumente mai bune, acces la finanţare şi încredere. În acest scop a fost creat programul Facebook Community Leadership, care îşi propune să îi susţină pe aceşti lideri care construiesc comunităţi din întreaga lume.

În acest program au fost selectate 115 persoane, dintr-un total de 6.000 de aplicanţi din întreaga lume. O comisie de selecţie, care a inclus angajaţi şi experţi comunitari din afara Facebook, a revizuit fiecare aplicaţie, astfel încât să fie identificaţi liderii cu o viziune puternică, clară şi dedicată pentru comunitatea lor.


Ultimele stiri
Premierul Donald Tusk avertizează că Polonia ar putea ieși din UE, pe fondul tensiunilor interne privind fondurile de…

Pacienții asigurați vor avea dreptul la a doua opinie medicală gratuită. Deputat PNL: „Nu va mai fi un…

Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila: Sper că pachetele legislative pentru reforma administrației și pentru relansare economică să fie aprobate…

Reacții internaționale după atacul armat dintr-o școală din vestul Canadei, în care nouă persoane și-au pierdut viața, iar…

Reduceri semnificate la pachetele de vacanță pentru 2026 până la sfârșitul acestei săptămâni. De la ce preț pornesc…

ANSVSA îi încurajează pe copii și părinți să participe la cursurile opționale pentru o alimentație sănătoasă. Cei mici…

Kristof Lajos, supranumit „profesorul de genii”, a fost condamnat definitiv la șapte ani și 10 luni închisoare pentru…

Președintele Nicușor Dan s-a întâlnit cu reprezentații marilor companii americane: Le-am transmis că există toată deschiderea din partea…

Deputatul USR, Alexandru Dimitriu, despre decizia șefei ICCJ de a solicita CCR să sesizeze CJUE privind legea pensiilor…

Piața Victoriei. Invitat este ministrul Dezvoltării, Cseke Attila | AUDIO