Confidenţialitate


“O rază de soare în viaţă lor” – program de dezvoltare emoţională prin metodă art-terapiei


“O rază de soare în viaţă lor” – program de dezvoltare emoţională prin metodă art-terapiei

Din această lună a început programul “O rază de soare în viaţă lor”, unul  de dezvoltare emoţională prin metodă art-terapiei de care vor beneficia 1000 de copii provenind din medii sociale defavorizate din Capitală.

Faza-pilot a acestui program se desfăşoară în perioada august-septembrie 2016 şi cuprinde peste 60 de copii cu vârste între 7 şi 11 ani aflaţi în grijă Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 2 şi are drept obiectiv sprijinirea acestora în înţelegerea rolului pozitiv şi negativ al emoţiilor în viaţă de zi cu zi.

Programul cuprinde opt module, fiecare cu durata de două ore, participanţii fiind repartizaţi în grupe de 8 – 12 copii. Activitatea fiecărui modul este coordonată de un psihoterapeut ajutat de voluntari.

“Modelarea timpurie, autocunoaşterea, gestionarea emoţiilor negative (precum furia, mania, agresivitatea) şi folosirea emoţiilor pozitive (optimismul, încrederea, respectul) pentru afirmare şi relaţionare non-violenţă este o baza sigură pentru adulţi resposabili şi fericiţi. Pentru că nu toţi copii pot avea la timp sprijinul economic sau de altă natură al familiei, programul se adresează explicit copiilor proveniţi din familii cu dificultăţi socio-economice”, explică coordonatoarea de specialitate a proiectului, drd Psiholog Elvira Alexandrescu.

Asociaţia Făuritori va încheia programul “O rază de soare în viaţă lor” cu un eveniment ce va avea loc la sfârşitul lunii septembrie.


Ultimele stiri
Nobel 2026. Premiul pentru Pace, acordat lui Navanethem Pillay pentru eforturile de promovare a păcii și a dreptului…

Spania: Noi proteste în întreaga țară, după moartea pensionarei devenite simbol al luptei pentru dreptul la locuință

Alexandra Fodor, noua voce de weekend la Europa FM

NASA caută o peșteră pe Lună pentru amenajarea unei viitoare baze în cadrul programului Artemis | AUDIO

Vaccinul BCG, administrat nou-născuților împotriva tuberculozei, a revenit în maternități după o perioadă de sincope în aprovizionare |…

Buzău: Deciziile luate de ISJ în acest an școlar, suspendate de instanță. Ce se întâmplă cu directorii schimbați…

Gătitul poate fi înfricoșător. Dar cu Vegeta, e înfricoșător de…bun! (P)

Un gigant auto își schimbă strategia de vânzări. Vrea să producă mai puține mașini și să reducă numărul…

Peste 9.000 de locuri de muncă pentru absolvenți, disponibile la „Bursa locurilor de muncă” din București. Majoritatea, pentru…

Mesajul lui Luca Niculescu după prima zi de negocieri: „Am încredere că ajungem la un rezultat bun pentru…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează