Confidenţialitate


O membră a Pussy Riot – plasată în izolare


Este una dintre tinerele încarcerate din grupul Pussy Riot, care a început o grevă a foamei şi s-a plâns că a fost vizată de ameninţări cu moartea.

Un purtător de cuvânt al serviciilor penitenciare ruse a spus ca Tolokonikova a fost plasată în ceea ce se numeste un loc sigur, nu o celulă disciplinară. Apoi a precizat ca tanara se află într-o celulă izolată de 7 metri pătraţi, cu un pat, un frigider şi un WC. Nadejda Tolokonikova are de 23 de ani si ispăşeşte o pedeapsă de doi ani într-o colonie penitenciară din Mordovia, situata la 600 de kilometri est de Moscova. Ea a anunţat că a început o grevă a foamei, susţinând că a fost ameninţată cu moartea după ce a denunţat condiţiile de detenţie din locul în care este ţinută. Anterior, seful unei comisii regionale care monitorizeaza sectorul penitenciar, declarase că Nadejda Tolokonikova a fost plasată într-o celulă disciplinară. Intr-o scrisoare transmisă presei prin intermediul avocatei sale, tânăra a denunţat condiţiile din colonia de muncă silnică pentru femei din Mordovia, amintind într-un fel de fostele gulag-uri sovietice.


Ultimele stiri
Jurnalistul Ovidiu Vanghele nu va mai fi primit la conferințele de presă de la Cotroceni pe motiv că…

Reacții din rândul magistraților, după ce Nicușor Dan le-a cerut dovezi referitoare la abuzurile din justiție. Aceștia acuză…

Nicușor Dan, despre raportul privind anularea alegerilor: „În momentul în care o să îl avem, îmi doresc ca…

Negocierile privind pacea din Ucraina, fără un rezultat anunțat după prima zi. SUA vor ca Europa să participe…

Nicușor Dan explică de ce PNL și USR nu ar fi putut guverna fără un dialog cu PSD,…

Paul Aparaschivei, despre pierderea competitivității României: „Întreaga economie suferă”. România a pierdut 12 poziții în clasamentul global al…

Nicușor Dan: AUR la guvernare ar fi însemnat într-o săptămână retrogradarea ratingului de țară | AUDIO

Nicușor Dan: Au fost lucruri pe care nu le-am spus. Cred că e un moment în care, cu…

Președintele Nicușor Dan prezintă situația financiară a țării. De ce e important ca România să fie pozitiv evaluată…

Spania: Mecanicii de locomotivă intră în grevă după cele două accidente mortale din acest an. Sindicaliștii cer Guvernului…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează