Confidenţialitate


Nu toţi actorii din serialul “Friends” vor fi prezenţi la reuniunea pregătită de postul NBC


Nu toţi actorii din serialul “Friends” vor fi prezenţi la reuniunea pregătită de postul NBC

Programul special pe care îl pregătește postul NBC privind reuniunea protagoniștilor din serialul “Friends” nu va putea conta pe prezența fizică a tuturor actorilor din distribuția originală a celebrei comedii, relatează EFE.

Actorul Matthew Perry, cel care îl interpretează pe Chandler, a explicat că nu va putea participa la filmări deoarece se află la Londra unde face repetiții la piesa de teatru “The End of Longing”, potrivit revistei People.

“Nu va fi reuniunea pe care o așteaptă toată lumea”, a declarat actorul în vârstă de 46 de ani. “Ceilalți cinci vor fi prezenți în programul special, iar eu îi voi asista de la Londra”, a explicat Matthew Perry.

Reuniunea este organizată pentru a-l omagia pe regizorului american de televiziune James Burrows, care, de curând, a terminat filmările episodului cu numărul 1000 din cariera sa, 15 dintre aceste episoade făcând parte din serialul„Friends”.

Foto: Facebook/Matthew Perry

 


Ultimele stiri
Turcia – România 1-0 | Tricolorii ratează calificarea la Campionatul Mondial

Guvernul anunță primele rezultate ale procesului de debirocratizare. Cele mai multe sesizări ale cetățenilor vizează actele de identitate…

Președintele Nicușor Dan va promulga legea bugetului pe anul în curs după ce va primi motivarea Curții Constituționale…

Turcia – România, baraj pentru Campionatul Mondial 2026. Ferdi Kadioglu a deschis scorul pentru gazde

Europarlamentarul Claudiu Târziu, despre viitorul lui Simion la conducerea AUR: Depinde cât va permite sistemul. Nu mai dă…

Economistul Adrian Negrescu, despre ordonanța de urgență privind carburanții: „Nu va genera ieftiniri la pompă, să nu ne…

Criză energetică în Republica Moldova: De mâine, nu va mai putea fi asigurat consumul de curent între orele…

Delfinii din Marea Neagră, afectați de poluarea chimică și acustică cauzată de atacurile Rusiei împotriva Ucrainei | AUDIO

Emoții tot mai puternice la Istanbul. Sute de tricolori au petrecut în centrul orașului, zona Taksim, așteptând meciul…

Piața Victoriei. Se topește AUR? Ce viitor mai are George Simion? Răspunde eurodeputatul Claudiu Târziu