Confidenţialitate


Nu au fost găsite cutiile negre ale avionului EgyptAir


Autoritățile egiptene neagă informațiile potrivit cărora au fost găsite cutiile negre ale avionului EgyptAir, prăbușit în urmă cu 3 zile, în Marea Mediterană. Un ziar egiptean îi citează pe oficialii ministerului, care spun că în cazul în care cutiile negre sunt localizate, publicul va fi anunțat “imediat”.

Postul de televiziune CBS News anunțase găsirea acestora,în apropierea locului în care au fost găsite fragmente din avionul prăbușit, adică la aproximativ 290 de kilometri nord de oraşul egiptean de coastă Alexandria. Deocamdată se știe sigur că a fost detectat fum la bord către partea din față a cabinei, cu puțin timp înainte de prăbușire.

Totuși, “aceste mesaje nu le permit anchetatorilor să tragă o concluzie clară cu privire la ceea ce ar fi putut cauza fumul sau incendiul la bordul aeronavei”, a declarat un purtător de cuvânt al agenției franceze pentru securitatea aviaței.

Între timp, armata egipteană a dat publicității primele fotografii şi o înregistrare video cu obiecte şi fragmente din avionul EgyptAir. În imagini apar bucăţi de scaune deteriorate şi veste de salvare, dar şi o bucată de pânză ce pare să fie o parte a unei pături pentru copii sau unui sac de dormit.

În cazul în care vor fi găsite intacte, cele două cutii negre vor dezvălui ceea ce s-a spus în cabina piloţilor înainte de prăbuşirea avionului şi informaţii despre starea aeronavei. \


Ultimele stiri
Proiectul de OUG care prevede declararea situației de criză pe piața carburanților, publicat de Ministerul Energiei. Cu cât…

Dominic Fritz avertizează PSD: „Să înceteze cu crearea unei crize politice artificiale”. Dacă PSD va vota o moțiune…

Atac cu drone la graniţa cu România. Autorităţile au emis mesaj Ro-Alert pentru zona de nord a județului…

Liderul USLIP, Laviniu Lăcustă, despre simulările examenelor naționale: Nu există un cadru legal pentru organizarea lor. Nu sunt…

Comisia Europeană cere explicații Budapestei după acuzațiile că ministrul ungar de externe l-ar fi informat pe Serghei Lavrov…

Dolj: Trei femei, reținute pentru înșelăciuni prin ritualuri oculte. Victima a fost păgubită de aproape 10.000 de euro…

Academia Europa FM. Ce nemulțumiri au profesorii? Răspunde Laviniu Lăcustă, lider al Uniunii Sindicatelor Libere din Învățământul Preuniversitar

Întâlnirea cu o pisică sălbatică, filmată într-o pădure la Ocolul Silvic Broșteni. În Parcul Natural Apuseni, pădurarii au…

Pe 20 aprilie, social-democrații se vor întâlni pentru a dezbate dacă vor rămâne sau nu la guvernare, a…

Iași: Trei copii, suspecți de malarie după o călătorie într-o zonă endemică din Africa