Confidenţialitate


Nou blocaj financiar în SUA


Nou blocaj financiar în SUA

Activitatea guvernului federal american este din nou blocată, pentru a doua oară într-o singură lună, anunță CNN.

Congresul de la Washington a eșuat în adoptarea unui plant menit să evite situația.

Aleșii americani sperau să găsească un compromis și să adopte legea bugetului până la miezul nopții.

În ianuarie, activitățile executivului au fost oprite în weekend, pe fondul disputelor dintre republicani și democrați pe marginea unor chestiuni spinoase precum imigrația și securitatea granițelor.

Casa Albă a acuzat atunci opoziția că “a pus politica înaintea securității naționale, a familiilor militarilor, a copiilor vulnerabili și a capacității țării de a-i servi pe toți americanii”. Administrația condusă de Donald Trump a susținut că, prin gestul lor, democraţii îi iau „ostatici” pe americani.

Ultima dată când guvernul Statelor Unite a fost nevoit să își înceteze activitatea închidă din lipsă de fonduri a fost în octombrie 2013, când președinte era democratul Barack Obama.


Ultimele stiri
Au început audierile miniștrilor propuși în Guvernul PSD-Luca Niculescu. Florin Barbu și Alexandru Stoica, avize favorabile. Votul de…

Grecia: Doisprezece migranți, printre care și un bebeluș, s-au înecat în largul insulelor Lesbos și Samos după ce…

Când ar urma să se rezolve problema stocurilor de vaccin antigripal. Serul injectabil se găsește cu greu în…

România în Direct. Război cu drone la Marea Neagră. Către ce ne îndreptăm?

Cutremur cu magnitudinea 4,8 în zona seismică Vrancea. A fost resimțit și în Republica Moldova și sudul Ucrainei

SUA: Sondajele arată că republicanii ar putea pierde controlul asupra Congresului la alegerile din noiembrie. Americanii, nemulțumiți de…

Amenințare cu bomba la bordul unui avion Austrian Airlines. Aeronava a aterizat de urgență la Sofia | AUDIO

Bistrița: Un elev și-a înjunghiat profesoara și un coleg. Atacatorul ar fi vizat un copil de altă etnie…

Ce se întâmplă cu directorii de școli care nu au promovat prima probă a concursului? Ministrul interimar al…

Stare de urgență în Spania din cauza ploilor torențiale. Cinci oameni și-au pierdut viața, iar peste 2.000 au…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează