Confidenţialitate


Grecia: Doisprezece migranți, printre care și un bebeluș, s-au înecat în largul insulelor Lesbos și Samos după ce ambarcațiunile lor s-au răsturnat. Doi bărbați au fost reținuți


Grecia: Doisprezece migranți, printre care și un bebeluș, s-au înecat în largul insulelor Lesbos și Samos după ce ambarcațiunile lor s-au răsturnat. Doi bărbați au fost reținuți

Sursa foto: Shutterstock

Doisprezece migranți s-au înecat luni în largul insulelor grecești Lesbos și Samos, din nord-estul Mării Egee. Ambarcațiunile lor s-au răsturnat în timp ce paza de coastă elenă îi urmărea, a anunțat ministrul grec al transporturilor maritime. Doi bărbați au fost arestați. 

Decesele au survenit în timpul a două incidente diferite. Cinci bărbați și o femeie au murit după ce o barcă cu motor care transporta migranți din Turcia a efectuat o manevră bruscă și s-a răsturnat la aproximativ patru mile marine la nord de Samos, a declarat paza de coastă greacă, potrivit Reuters.

Paisprezece bărbați au supraviețuit.

Autoritățile l-au reținut pe unul dintre supraviețuitori, un cetățean iranian, sub suspiciunea de trafic de migranți.

Anterior, patru bărbați, o femeie și un bebeluș au murit după ce barca lor s-a ciocnit de o navă a pazei de coastă grecești și s-a răsturnat în largul zonei Agrilia din Lesbos. Opt supraviețuitori au fost transportați la spital.

Referitor la tragedia din Lesbos, ministrul grec al transporturilor maritime, Vassilis Kikilias, a condamnat acțiunile traficanților de migranți.

 „Poziția noastră este nenegociabilă: toleranță zero față de traficanți. Față de acești criminali cruzi care, pentru a se îmbogăți, nu ezită să conducă spre moarte oameni disperați, familii și copii nevinovați”, a declarat luni ministrul grec al transporturilor maritime, într-o postare pe X.

Circumstanțele exacte sunt în curs de investigare, potrivit oficialului grec.

Și în acest caz, autoritățile au reținut un cetățean turc în vârstă de 37 de ani, care se afla printre cei opt supraviețuitori. El este suspectat de trafic de migranți.

„Toleranță zero” din partea Greciei față de traficanții de migranți

Guvernul de la Atena a promis „toleranță zero” față de traficanții de migranți, pe care i-a învinuit pentru decese.

Grecia, care ani de zile a fost o poartă de intrare preferată în Europa pentru migranții și refugiații din Orientul Mijlociu, Africa și Asia, s-a aflat în prima linie a crizei migrației din Europa în perioada 2015-2016. Atunci, proape un milion de persoane au debarcat pe insulele elene, în principal din Turcia.

În ultimul deceniu, Grecia și-a înăsprit poziția cu privire la migranții care sosesc ilegal pe insulele sale.

Autoritățile, acuzate de grupurile pentru drepturile omului că trimit forțat migranții înapoi în țările lor, neagă această practică și susțin că paza de coastă acționează cu respect deplin față de viața și drepturile omului.


Ultimele stiri
Când ar urma să se rezolve problema stocurilor de vaccin antigripal. Serul injectabil se găsește cu greu în…

România în Direct. Război cu drone la Marea Neagră. Către ce ne îndreptăm?

Cutremur cu magnitudinea 4,8 în zona seismică Vrancea. A fost resimțit și în Republica Moldova și sudul Ucrainei

Au început audierile miniștrilor propuși în Guvernul PSD-Luca Niculescu. Votul de învestitură, programat marți | AUDIO

SUA: Sondajele arată că republicanii ar putea pierde controlul asupra Congresului la alegerile din noiembrie. Americanii, nemulțumiți de…

Amenințare cu bomba la bordul unui avion Austrian Airlines. Aeronava a aterizat de urgență la Sofia | AUDIO

Bistrița: Un elev și-a înjunghiat profesoara și un coleg. Atacatorul ar fi vizat un copil de altă etnie…

Ce se întâmplă cu directorii de școli care nu au promovat prima probă a concursului? Ministrul interimar al…

Stare de urgență în Spania din cauza ploilor torențiale. Cinci oameni și-au pierdut viața, iar peste 2.000 au…

Care sunt planurile Rheinmetall în privința Șantierului Naval Mangalia. Va fi creată o unitate de producție cu dublă…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează