Confidenţialitate


Noile salarii ale înalţilor demnitari


Noile salarii ale înalţilor demnitari

Preşedintele, premierul şi şefii celor două Camere din Parlament vor avea salariu brut de 21.540 lei, iar net de 15.108 lei, începând cu 1 august 2015.

Salariul brut al vicepremierului va fi de 20.000 lei, iar cel net de 14.024 lei. Ceilalţi înalţi demnitari, miniştri şi şefi de servicii secrete, vor fi plătiţi cu câte 19.055 lei brut, salariul net urmând să fie de 13.365 lei.

“Am încercat ca echilibrul puterilor în stat să se reflecte şi la nivelul salariilor”, a spus Oprea, arătând că în Justiţie salariile sunt mult mai mari ca în restul instituţiilor şi că poate din acest motiv Justiţia performează atât de bine.

Majorarea este firească pentru că este corelată cu creşterea economică datorată măsurilor pe care le-a luat Guvernul României, a mai argumentat acesta.

În prezent, salariile preşedintelui şi premierului sunt de aproximativ 6.500 lei net, iar al unui ministru de circa 5.300 lei.

“Peste tot în lume salariile mici generează corupţie” a mai afirmat Oprea.

 

foto: jurnalul.ro


Ultimele stiri
Plata facturilor la curent. Guvernul vrea să extindă lista beneficiarilor tichetului de energie | AUDIO

Peste un milion de euro strânși pentru doi polițiști răniți în atacul armat din Cracovia. Peste 100.000 de…

Vizita președintei Comisiei Europene la București. Ursula von der Leyen va anunța un sprijin pentru România și Bulgaria,…

Facturile la gaze naturale. Ce variante sunt luate în calcul după 31 martie, când va expira actualul mecanism…

România negociază cu Comisia Europeană până pe 20 noiembrie pentru a încasa 3,4 miliarde de euro. Critici privind…

Deficitul comercial al României a depășit 25 de miliarde de euro în primele nouă luni. Importurile au crescut…

România în Direct. Abuz la TNB. Este hărțuirea sexuală o problemă în România? | AUDIO

Studenții le cer guvernanților să aloce mai mulți bani Educației în 2027. Cel puțin 2.000 de lei îi…

Prețul cărnii de porc a scăzut cu peste 20% la poarta fermei. Fermierii vând sub costul de producție…

Casa Verde Baterii: până la 15.000 de lei de la stat pentru prosumatorii care vor să își cumpere…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează