Confidenţialitate


Noile măsuri de organizare în marile clădiri de birouri | AUDIO


Noile măsuri de organizare în marile clădiri de birouri | AUDIO

Marile companii se pregătesc pentru întoarcerea angajaților la muncă.

Au fost anunțate în această seară o parte din măsurile pe care companiile trebuie să le respecte: printre ele – angajații vor veni la muncă la intervale diferite.

Atmosfera din marile clădiri de birouri nu va mai fi ca înainte. Să luăm exemplul unei clădiri din nordul Capitalei, unde au fost luate deja măsuri.

Încă de la intrarea au fost trasate culoare pentru cei care intră și ies, este marcată pe jos distanța pe care trebuie s-o respectăm față de ceilalți: 1,5 metri.

La recepție sunt montate deja panouri de pexiglas.

Dacă până acum vedeam grupuri mari care așteptau liftul, lucrurile se schimbă – în fața lifturilor au fost desenate locuri speciale unde angajații trebuie să aștepte.

În lift nu se urcă mai mult de patru persoane, iar acestea se vor așeza fiecare într-un colț al liftului, așa cum este desenat pe jos.

Se schimbă lucrurile și în interiorul birourilor. În cele open space, unii administratorii i-au separt pe angajați cu panouri, care vor fi dezinfectate frecvent.

Recomandări au venit și de la Vicepremierul Raluca Turcan:

“Companiile și instituțiile publice cu un număr mai mare de 50 de angajați, vor avea obligația de a stabili programe individualizate de muncă, astfel încât între salariați să se asigure existența unui interval de o oră de la începerea și terminarea programului, pe o perioadă de trei ore”.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Nu lipsesc afișele care îi îndeamnă pe angajați să se spele cât mai des pe mâini.

Totuși, companiile sunt sfăuite, pe cât posibil, să-și țină o parte din angajați acasă, care vor continua activitatea prin tele-muncă.


Ultimele stiri
De ce se ferește Nicușor Dan să-l nominalizeze pe Grindeanu premier. Valeriu Turcan: „Ar prelua funcția la 10…

Președintele Nicușor Dan, după respingerea Guvernului Mureșan: Luni, după consultări cu partidele, voi desemna un nou premier

Care a fost atmosfera din Parlament în timpul votului pentru Guvernul Mureșan | AUDIO

Aeronava Flydubai, care și-a schimbat direcția de zbor, ar fi fost ținta unui atac terorist. Netanyahu: „Unul dintre…

Giurgiu: șoferii, atenționați asupra mesajelor false privind plata unor amenzi sau tarife de parcare restante | AUDIO

Piața Victoriei. Ce urmează pentru PSD, PNL și USR și care este strategia președintelui Nicușor Dan? Răspunde analistul…

Românii ar putea retrage de la bancomatele oricărei bănci suma dorită | AUDIO

Managerii se așteaptă la noi scumpiri în următoarele trei luni. Prețurile cresc în construcții, industrie, servicii și comerț…

Cum, când și din ce fel de recipient se bea „cafeaua perfectă”: gustul nu depinde doar de boabe…

Sorin Grindeanu, ca urmare a eșecului Cabinetul Mureșan: „România a pierdut încă 10 zile din cauza orgoliilor liderilor…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează