Confidenţialitate


Noile destinaţii ale astronomilor în căutarea extratereştrilor


Noile destinaţii ale astronomilor în căutarea extratereştrilor

Pare-se că, în ultimele decenii, omenirea a rătăcit în căutarea fiinţelor extraterestre. 

Regula simplă după care s-au ghidat oamenii de ştiinţă a fost de a găsi alte planete pe care se află apă. A fost şi motivul pentru care Marte a fost destinația principală, notează revista The Economist, în pagina sa de ştiinţă.

Atmosfera marţiană conţine vapori de apă, iar la polul nordic se găseşte gheaţă. Totuşi, mare parte acestei planete este un imens deşert.

Ultimele observaţii spaţiale au arătat că Enceladus, un satelit al lui Saturn, şi Europa, luna îngheţată a lui Jupiter, adăpostesc în adâncuri imense rezerve de apă, fiind totodată mai îndepărtate de Soare.

Doar că apa nu este suficientă pentru apariţia vieţii. Mai sunt necesare elemente chimice precum carbon şi nitrogen. O condiţie pe care cei doi sateliţi îngheţaţi ar întruni-o, cred astronomii, de aceea toată atenţia se va concentra asupra lor.


Ultimele stiri
Turcia – România 1-0 | Tricolorii ratează calificarea la Campionatul Mondial

Guvernul anunță primele rezultate ale procesului de debirocratizare. Cele mai multe sesizări ale cetățenilor vizează actele de identitate…

Președintele Nicușor Dan va promulga legea bugetului pe anul în curs după ce va primi motivarea Curții Constituționale…

Turcia – România, baraj pentru Campionatul Mondial 2026. Ferdi Kadioglu a deschis scorul pentru gazde

Europarlamentarul Claudiu Târziu, despre viitorul lui Simion la conducerea AUR: Depinde cât va permite sistemul. Nu mai dă…

Economistul Adrian Negrescu, despre ordonanța de urgență privind carburanții: „Nu va genera ieftiniri la pompă, să nu ne…

Criză energetică în Republica Moldova: De mâine, nu va mai putea fi asigurat consumul de curent între orele…

Delfinii din Marea Neagră, afectați de poluarea chimică și acustică cauzată de atacurile Rusiei împotriva Ucrainei | AUDIO

Emoții tot mai puternice la Istanbul. Sute de tricolori au petrecut în centrul orașului, zona Taksim, așteptând meciul…

Piața Victoriei. Se topește AUR? Ce viitor mai are George Simion? Răspunde eurodeputatul Claudiu Târziu