Confidenţialitate


Noi măsuri pe Aeroportul „Henri Coandă” din 15 mai


Noi măsuri pe Aeroportul „Henri Coandă” din 15 mai

Noi măsuri sunt anunțate pentru pasageri pe Aeroportul Internațional „Henri Coandă” de la data de 15 mai: călătorii sunt obligați să poarte măști de protecție, să păstreze un metru distanță față de cei din jur, iar în terminale intră doar pasagerii.

Purtătorul de cuvânt al aeroportului, Valentin Iordache, a anunțat noile reguli pentru pasageri:

Păstrați permanent contactul cu operatorul aerian pentru orice informații privind zborul!

La sosirea la aeroport, debarcarea pasagerilor se va face la distanță față de terminal, aceștia urmând a fi dirijați direct către corturile de așteptare. Întreg traseul pasagerilor este marcat în mod vizibil.

Stația de autobuz și peronul de debarcare din taxi/autoturism au fost repoziționate. Accesul autoturismelor în parcarea Plecări se face, de asemenea, pe un flux modificat. Acestea sunt semnalizate în mod vizibil. Atenție, din cauza lucrărilor la conexiunea feroviară cu Gara de Nord, circulația în zona aeroportului este în continuare deviată!

Permanent, sunt obligatorii atât purtarea măștii de protecție, cât și păstrarea unei distanțe fizice de 1 metru față de cei din jur.

De la corturi către terminalul de pasageri se va pleca în grupuri organizate de către angajații aeroportului, în funcție de destinație și ora programată a cursei.

În terminalul de pasageri este permis accesul doar pentru pasagerii care sosesc în mod organizat, venind de la corturile de așteptare. Pentru păstrarea distanței de 1 metru, vor fi respectate indicațiile autocolantelor amplasate pe pardoseală.

În zona publică a terminalului de pasageri nu este permisă staționarea. În acest sens, au fost eliminate toate banchetele din zonă.

După efectuarea formalităților de check-in, pasagerii vor urma fluxul obișnuit, păstrând distanța de 1 metru față de cei din jur. Purtarea măștii este obligatorie inclusiv la efectuarea formalităților de acces și la controlul de securitate.

În zona de îmbarcare este asigurat spațiul necesar păstrării distanței de 1 metru față de cei din jur.

Autobuzele de transfer la/de la avion vor fi ocupate la maximum 50% din capacitate.

Îmbarcarea în aeronavă se va face începând cu rândul cel mai îndepărtat față de ușa avionului. Debarcarea se va face începând cu rândul de lângă ușă.

Fluxul de sosiri nu se modifică, fiind însă interzis accesul în terminal al altor persoane decât pasagerii. Râmân valabile obligativitatea purtării permanente a măștii de protecție, precum și păstrarea unei distanțe de 1 metru față de cei din jur.

Pentru motive justificate (acces la grupurile sanitare, supermarket, achiziție de bilete de avion etc.), va fi permis accesul în terminal și pentru alte persoane decât pasagerii.

Pe întreg fluxul de pasageri plecări/sosiri sunt amplasate dispensere cu soluții dezinfectante – recomadăm utilizarea acestora în special după efectuarea controalelor. Infrastructura de terminal din zonă este dezinfectată de minimum 10 ori/zi.


Ultimele stiri
Vicepremierul Tanczos Barna, despre măsurile de reducere a deficitului: „Mâine o să avem primele decizii”. Reducerea cheltuielilor, primul…

David Popovici a cucerit medalia de aur în finala de 200 de metri liber de la Campionatul European…

A patra ediție a Intencity a început azi la Craiova. Festivalul aduce peste 70 de artiști pe scenă.…

Ministrul Educației, mesaj pentru elevi și studenți după scăderea burselor: „Dacă aș fi în locul lor, și eu…

ANM: Caniculă în sudul și sud-vestul țării. Maxima resimțită este de 44 de grade Celsius la Calafat și…

Primarul unei comune din județul Botoșani, plasat sub control judiciar pentru două luni pentru luare de mită în…

RAPORT: Numărul consumatorilor de droguri a crescut de la 17 la 25 de milioane în decurs de zece…

Ministrul Sănătăţii cere verificarea „în detaliu” a situației concediilor medicale: „Predispoziția la «îmbolnăvire» a unor angajați crește și…

În plină criză financiară a țării, primarul din Cernavodă vrea concerte cu manele de zilele orașului. 400.000 de…

Iași: Studenții protestează față de tăierea burselor: „O să scadă extraordinar de mult bugetul pe care îl aveam…



Abonează-te la notificări
Rămâi la curent cu ultimele știri și când nu ai site-ul deschis!
Acceptă notificările din fereastra ce apare, sau din bara de adresă a browserului tău.