Confidenţialitate

Trei dintre cei cinci români răniți în accidentul din Bulgaria, internați la ATI Floreasca. Vinovat ar fi șoferul turc pentru că a condus cu viteză mare

După ce au fost aduși cu elicopterele SMURD la spitalul Floreasca din Capitală, trei dintre ei au fost internați în secția de ATI, starea tuturor fiind stabilă, a declarat la Europa FM purtătorul de cuvânt al unității medicale.

Anchetatorii consideră că șoferul turc a condus cu viteză prea mare pe o porțiune de drum dificilă și de aceea a pierdut controlul asupra volanului și s-a izbit de un copac, relatează presa bulgară.

Al doilea șofer al autocarului, care este român, a fost audiat și el. Împotriva lui nu s-au reținut acuzații și el poate reveni în țară.

Dacă va fi găsit vinovat, șoferul turc riscă între 3 și 15 ani închisoare.

Starea tuturor persoanelor rănite în accidentul din Bulgaria este stabilă, fiind evaluați permanent, a declarat la Europa FM – Bogdan Oprița.

Trei dintre victime se află în secția de terapie intensivă a spitalului Floreasca, unde au fost aduși cu elicopterele SMURD.

Ceilalți doi sunt în saloanele post operatorii ale secției de chirurgie, mai spune medicul Bogdan Oprița.

Reamintim că trei români și un turc și-au pierdut viața într-un grav accident care a avut loc în sâmbătă noapte în regiunea Veliko Târnovo din Bulgaria.

Alți zece români, care se aflau de asemenea în autocarul implicat în accident, au scăpat teferi și au fost aduși în țară. În total 21 de pasageri, dintre care 7 cetățeni turci, se aflau la bordul autocarului.