Confidenţialitate


Noi criterii pentru clasificarea unităților turistice. Aerul condiționat devine obligatoriu pentru pensiunile de 4 și 5 margarete | AUDIO


Noi criterii pentru clasificarea unităților turistice. Aerul condiționat devine obligatoriu pentru pensiunile de 4 și 5 margarete | AUDIO

Sursa foto: Shutterstock

Criterii noi pentru clasificarea unităților turistice. Pentru hoteluri este importantă existența unei baze de tratament, a locurilor de parcare pentru autocare sau administrarea inteligentă a clădirilor. Pensiunile noi care doresc o clasificare de 4 și 5 margarete trebuie să aibă camere cu aer condiționat, indiferent de locație, și se introduce și criteriul pentru clasificarea resorturilor turistice.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Resortul turistic este definit ca un ansamblu cu structuri de cazare, alimentație publică și agrement, amplasat pe o suprafață minimă de 10.000 de metri pătrați.

Normele actualizate de Ministerul Economiei și Turismului prevăd și categoria de 4 stele pentru bungalow-uri și reguli de încadrare pentru case tradiționale, căsuțe pe roți sau butoaie.

Toate pensiunile agroturistice noi trebuie să aibă camere cu aer condiționat pentru o clasificare de 4 sau 5 margarete. Până acum, regula se aplica doar pe litoral și în Delta Dunării.

Alte criterii care vor conta în clasificarea pensiunilor: existența unui punct gastronomic local, organizarea de ateliere meșteșugărești sau activități pentru promovarea tradițiilor și obiceiurilor locale.

În cazul hotelurilor, pe lângă locurile de parcare pentru autocare, vor conta, în clasificare, existența unei baze de tratament, a accesului la plaje Blue Flag, a stațiilor de încărcare pentru mașinile electrice și implementarea unor sisteme integrate de management al riscurilor și al performanței de mediu.

Iar hotelurile și motelurile noi vor fi obligate să amenajeze camere adaptate persoanelor cu dizabilități.

În cazul radierii certificatului de clasificare, operatorii vor depune o declarație prin care confirmă că nu există rezervări achitate pentru servicii turistice care nu au fost prestate. Dacă au fost făcute rezervări, operatorii trebuie să se asigure că acestea sunt preluate de un alt operator economic, cu acordul turistului. În acestă situație, se vor păstra condițiile contractuale, iar nivelul serviciilor oferite trebuie să fie similar cu cel inițial.

Brevetele pentru funcțiile de director de agenție de turism, director de hotel și director de restaurant pot fi obținute și de absolvenții unei instituții de învățământ superior acreditate, cu diplomă de licență, care au cel puțin 5 ani de experiență într-o funcție de conducere în cadrul unei agenții de turism licențiate, al unei structuri de primire turistice sau al unei structuri de alimentație publică și îndeplinesc celelalte condiții prevăzute de lege.

Noile norme au fost publicate în Monitorul Oficial.


Ultimele stiri
Italia: Furt de cinci milioane de euro la o cramă din Toscana. Proprietarul reclamă dispariția a 30.000 de…

Câștigătoarea Nobelului pentru Pace, Navi Pillay, a glumit pe seama dorinței președintelui SUA de a câștiga premiul: „Dacă…

Polonia: Poliția a reținut mai mulți tineri pentru amenințări legate de cele două atacuri cu cuţitul în şcoli.…

Prognoza meteo ANM pentru săptămâna viitoare. Temperaturile scad în toată țara | AUDIO

Cristina Trăilă a primit calitatea de inculpat în dosarul omului de afaceri Fănel Bogos | AUDIO

Franța: Măsuri după protestele elevilor. Ministerul Educației va trimite 3.000 de profesori suplinitori în școlile afectate de lipsa…

Cum îți susții aportul de vitamine și minerale în sezonul rece? (P)

Germania se retrage din proiectul comun cu Franța pentru dezvoltarea unui nou tanc. Ce a dus la această…

Vâlcea: Vlad Bălțățeanu, bănuit de uciderea Valentinei și aruncarea trupului său într-o valiză pe râul Olt, audiat la…

Locuri de vizitat în Sibiu pe Incotro.olx.ro: ce poți face într-un weekend? (P)



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează