Italia: Furt de cinci milioane de euro la o cramă din Toscana. Proprietarul reclamă dispariția a 30.000 de sticle
Sursa foto: Shutterstock
Furt de aproximativ cinci milioane de euro la o cramă din Italia. Hoții au furat 30.000 de sticle de vin de la o renumită cramă din Toscana, relatează presa italiană.
Furtul a avut loc sâmbătă, la un depozit din Toscana, însă lipsa zecilor de mii de sticle de vin a fost descoperită abia luni dimineață, când angajații au sosit la sediu.
Cel puțin șapte bărbați mascați ar fi dezactivat alarmele, ar fi oprit camerele de supraveghere și ar fi folosit stivuitoarele companiei pentru a încărca două camioane mari cu vinurile roșii toscane: Tignanello, Solaia și Guado al Tasso.
Conducerea companiei consideră că selecția sticlelor, care se vând de obicei la prețuri cuprinse între 150 și 500 de euro bucata, sugerează că hoții erau cunoscători în domeniul vinului și dispuneau de informații din interior.
Diretorul executiv a declarat pentru publicația Corriere della Sera că acesta a fost cel mai mare furt de acest gen din Italia.
El a adăugat că speră ca autoritățile să poată da de urma sticlelor furate.
„Două camioane pline cu marfă nu pot pur și simplu să dispară fără urmă. Drumurile din Toscana sunt pline de camere de supraveghere; poate că, cu puțin noroc, vom reuși să recuperăm măcar o parte din sticlele care ne-au fost furate”, a declarat directorul executiv al companiei.
Niciun suspect nu a fost încă reținut în acest caz.
Nu este primul furt de vin din acest an care are loc în Italia. În alte două cazuri, hoții au furat sticle în valoare de sute de mii de euro din regiunea Piemont, aflată în nordul țării.





