Confidenţialitate

Noi bombardamente asupra Kievului. Președintele Zelenski: Nicio rachetă rusească nu poate distruge moralul ucrainenilor

Armata rusă a bombardat, în noaptea de sâmbătă spre duminică, capitala ucraineană.

Țintă a fost cartierul central Şevcenkivski.

Una dintre rachete a căzut peste o grădiniță din Kiev. O persoană a murit, alte două au fost rănite.

Echipele de salvare caută pe sub dărâmăturile unei clădiri bombardate.

Sirenele de alarmă răsună în mod regulat la Kiev, dar lovituri aeriene majore în oraş nu au mai fost din 5 iunie.

Rusia neagă că ar viza civili şi insistă că ţintele sale fac parte din infrastructura militară a Ucrainei, notează Reuters.

“Este a cincea lună a unui război la scară largă. Ocupanţii urmau să captureze cea mai mare parte a ţării noastre în a cincea zi, dar trebuie să organizeze un astfel de spectacol de rachete în luna a cincea, care nu schimbă nimic strategic pentru Rusia”, a declarat președintele ucrainean în mesajul său nocturn.

“Aceasta este o astfel de fază a războiului, dificilă din punct de vedere moral, dificilă din punct de vedere emoţional. Când ştim că inamicul nu va reuşi, când înţelegem că ne vom putea apăra în continuare statul, dar nu simţim limitele de timp ale acestui lucru, nu simţim câte lovituri, pierderi, eforturi vor mai fi înainte. vedem că victoria este deja la orizont”, a adăugat Volodimir Zelenski.

“Dar nu noi vom fi copleşiţi, ci îi vom învinge. Nicio rachetă rusească, nicio lovitură nu poate distruge moralul ucrainenilor. Şi fiecare dintre rachetele lor este un argument în negocierile noastre cu partenerii”, a conchis liderul de la Kiev.

“Summitul G7 trebuie să răspundă cu mai multe sancţiuni împotriva Rusiei şi mai multe arme grele pentru Ucraina”, a scris pe Twitter şeful diplomaţiei ucrainene. Dmitro Kuleba a chemat, de asemenea, la “înfrângerea imperialismul bolnav” rus.

Rusia a invadat Ucraina la 24 februarie, dar a abandonat înaintarea asupra Kievului în faţa rezistenţei feroce susţinute de arme occidentale, aminteşte Reuters.

De atunci, Moscova şi separatiştii pro-ruşi s-au concentrat asupra sudului şi Donbasului, un teritoriu în est format din Lugansk şi vecinul său Doneţk, desfăşurând o artilerie copleşitoare în unele dintre cele mai grele lupte terestre în Europa de la cel de-Al Doilea Război Mondial.

Punct strategic de pe linia frontului de război din estul Ucrainei, Severodoneţk a fost cucerit de trupele invadatoare ruse, sâmbătă, după săptămâni de asalt.

“Oraşul se află acum sub ocupaţia deplină a rușilor. Ei încearcă să îşi stabilească propria ordine, din câte ştiu au numit un fel de comandant”, a declarat primarul Oleksandr Stryuk la televiziunea naţională, relatează Reuters.

Vineri, armata ucraineană şi-a anunţat retragerea din această localitate, cu o populație de aproape 100.000 de locuitori înainte de invazia rusă.

Forţele de ocupație au preluat controlul asupra uzinei chimice Azot şi susțin că au ”evacuat” peste 600 de civili care erau refugiați în incintă.

Guvernatorul regiunii Lugansk, Serhi Haidai, a transmis pe Facebook că luptătorii ruşi şi aliații separatişti au încercat să blocheze Lisiciansk, oraşul de lângă Severodoneţk, vizat și el de atacuri.