Confidenţialitate


Noi avertizări de ninsori şi viscol pentru sudul şi sud-estul ţării


Noi avertizări de ninsori şi viscol pentru sudul şi sud-estul ţării

Capitala şi 12 judeţe au intrat de marţi seară, de la ora 23.00, sub un cod galben de ninsori însemnate şi viscol

Până miercuri, la aceeaşi oră, aria ninsorilor se va extinde, începând din sud-vest şi va cuprinde jumătatea de sud a ţării.

Judeţele vizate de avertizare sunt Mehedinţi, Dolj, Olt, Teleorman, Dâmboviţa, Argeş, Prahova, Buzău, Bacău, Vrancea, Vaslui, Galaţi, alături de municipiul Bucureşti.

Miercuri dimineaţă, la ora 6.00, intra in vigoare codul portocaliu de viscol pentru județele Giurgiu, Călărași, Ialomița, Buzău, Brăila, Constanța și Tulcea.

Potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie, în Muntenia, Dobrogea, precum şi în jumătatea sudică a Olteniei şi a Moldovei ninsorile vor fi local însemnate cantitativ şi se va depune strat consistent de zăpadă.

Vântul se va intensifica treptat pe parcursul nopţii de marţi spre miercuri (27/28 februarie) şi va avea viteze de 45 – 55 km/h, iar miercuri (28 februarie) în sud-est rafalele vor depăşi temporar 60 km/h, viscolind ninsoarea, spulberând şi troienind zăpada şi diminuând vizibilitatea.


Ultimele stiri
Președintele Nicușor Dan, prezent la Centenarul PNȚ. El susține că este importantă reafirmarea democrației | AUDIO

Pelerinaj la Iași: Peste 20 de mii de credincioși așteaptă să se închine la racla Sfintei Parascheva |…

Negocieri în impas privind viitorul buget al Uniunii Europene: Irlanda propune reduceri. Negociatorul-șef al Parlamentului European pentru bugetul…

Statele Unite vor importa motorină din Rusia. Decizia a fost criticată de președintele ucrainean Volodimir Zelenski | AUDIO

Achiziții de lux din bugetul ANM: sute de mii de lei pe parfumuri, haine și cosmetice. Ministra Mediului…

Brașov: Doi vârstnici dați dispăruți de familie au fost găsiți decedați într-o zonă forestieră | AUDIO

Dr. Mihaela Bilic: Mierea îngrașă la fel ca zahărul. Ce spune despre păstrarea corectă a unor alimente prin…

MApN avertizează asupra unei dezinformări privind încorporarea de urgență a tinerilor în Armată

Eurostat: România, pe primul loc în UE la vacanțele petrecute de cetățeni în propria țară | AUDIO

Administrația Trump impune sancțiuni împotriva Curții Penale Internaționale, instituție unde a lucrat Navi Pillay, câștigătoarea Nobelului pentru Pace.…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează