Confidenţialitate


Nobel 2018: Doi americani, răsplătiţi pentru cercetări în domeniul creşterii economice sustenabile


Nobel 2018: Doi americani, răsplătiţi pentru cercetări  în domeniul creşterii economice sustenabile

Experţii americani William D. Nordhaus şi Paul M. Romer împart premiul Nobel pentru Economie al anului 2018.

Reunit la sediul Institutului Karolinska din Stockholm, Comitetul Nobel şi-a justificat alegerea prin contribuţia adusă de cei doi în domeniul creşterii economice sustenabile.

William Nordhaus, profesor la Yale University, a fost premiat pentru o teză care demonstrează că cel mai eficient remediu împotriva problemelor cauzate de gazele cu efect de seră este o schemă globală de taxe pe emisii de carbon, impuse uniform tuturor ţărilor.

În schimb, lucrarea lui Paul Romer, de la Stern School of Business, a demonstrat cum acumularea de idei poate susţine creşterea economică sustenabilă pe termen lung, potrivit Comitetului Nobel.

Suma pe care o primeşte laureatul fiecărui premiu Nobel în 2018 este de 9 milioane de coroane suedeze (873.000 de euro). Aceasta va fi împărţită dacă vor exista mai mulţi laureaţi ai unui singur premiu.

Sezonul premiilor Nobel a ajuns la final. În total, 331 de persoane şi organizaţii au fost nominalizate în acest an la prestigiosul premiu, în valoare de 9 milioane de coroane suedeze (860.000 de euro), care le va fi înmânat la Oslo, pe 10 decembrie.

 

 

 


Ultimele stiri
Propunerea legislativă privind prevenirea si combaterea femicidului, supusă azi la vot final în Camera Deputaților  | AUDIO

DEȘTEPTAREA: România testează scanarea automată a numerelor. Bulgaria reduce accidentele la jumătate

Criza carburanților. Confederațiile sindicale nu participă la reuniunea Consiliului Național Tripartit, programată înaintea de ședința CES. Motivele inovate…

Iranul respinge planul în 15 puncte înaintat de Statele Unite, privind încheierea războiului. Purtător de cuvânt al armatei…

Jurnaliștii postului public de televiziune și radio din Australia intră în grevă pentru 24 de ore. Cer salarii…

Statele Unite propun Iranului un plan în 15 puncte pentru a încheia războiul. Primele cinci solicitări vizează sectorul…

Ilie Bolojan afirmă că, în ciuda măsurilor, Guvernul nu va putea anula creșterea de preț la carburanți: „Aceste…

Intervenția statului pe piața petrolului. Marius Luican, consultant: „Statul face ceva ca să dovedească că face ceva. Intervine,…

Premierul Bolojan, despre situația minerilor de la CE Oltenia: „Înțeleg situația socială, dar România și-a asumat niște angajamente…

Motivația Consiliului Economic și Social privind amânarea unui aviz pe ordonanța de urgență care ar stabili criză pe…