Confidenţialitate


Noaptea Institutelor Culturale, la a 10-a ediţie


Noaptea Institutelor Culturale, la a 10-a ediţie

Noaptea Institutelor Culturale propune, în Bucureşti, un program de recitaluri, lecturi, spectacol de teatru după sonetele lui Shakespeare, expoziţii de benzi desenate şi de arhitectură, scurtmetraje prezentate la Cannes.

Cea de-a 10-a ediţie a evenimentului va debuta la orele prânzului şi se va prelungi până spre dimineaţă.

British Council, Centrul Ceh, Centrul Cultural Turc ”Yunus Emre”, Delegaţia Valonia-Bruxelles, Forumul Cultural Austriac, Fundaţia Culturală Greacă, Goethe-Institut, Balassi Intézet – Institutul Maghiar din Bucureşti, Institutul Camões pentru Cooperare şi Limbă Portugheză, Instituto Cervantes de Bucarest, Institutul Cultural Român, Institutul Francez, Institutul Italian de Cultură, Institutul Polonez, cărora li se alătură Spaţiul Public European, propun un program dens,

Coordonatorul seriei de manifestări de anul acesta este Institutul Cultural Român.

În anul în care se împlinesc 400 de ani de la moartea scriitorilor William Shakespeare şi Miguel de Cervantes, programul include un spectacol de teatru după sonetele lui Shakespeare, proiecţii, lecturi şi o dezbatere dedicate marelui dramaturg britanic, o expoziţie de benzi desenate şi de ilustraţie pornind de la o piesă scrisă de Cervantes, precum şi un spectacol-lectură bazat pe fragmente din ”entremeses” ale îndrăgitului scriitor spaniol.

Cu un program de recitaluri, de la vioară şi flaut sau oboi, clarinet, corn, fagot, percuţie, la bandoneon, concert în limbile minorităţilor din regiunea poloneză Podlasie, muzică grecească, muzică franţuzească interpretată în vârful unei rochii uriaşe, jazz, jam session live, festa portuguesa, silent disco şi post-techno party, cea de-a zecea ediţie a Nopţii Institutelor Culturale oferă o călătorie muzicală pentru toate gusturile.

Noaptea de 24 iunie aduce şi numeroase proiecte expoziţionale: un dialog în benzi desenate, bazat pe improvizaţie, un graffiti performance, expoziţie de sculptură, expoziţia de BD şi ilustraţie ”Miguel En Cervantes. Panorama Minunăţiilor”, expoziţia de obiecte adunate ”BLANK”, expoziţia de arhitectură, design de produs, fashion şi grafic design ”Romanian Design Week Classics”, expoziţia vestimentară ”Veşminte tradiţionale greceşti”, expoziţia itinerantă ”Cele mai frumoase cărţi”, expoziţiile de fotografie ”Azulejo: Story of tiles”, ”Romy Schneider” sau ”Immota Manet” (care prezintă, în fotografii alb-negru, urmările cutremurului din L’Aguila).

Nici oferta de filme nu este mai prejos. Vor putea fi vizionate: ”Mediterranea” de Jonas Carpignano, una dintre cele trei pelicule finaliste în competiţia pentru Premiul LUX 2015, acordat de Parlamentul European; ”Prospero’s Books”, în regia lui Peter Greenaway; ”Romanian Short Waves 9”, scurtmetraje româneşti prezente la Cannes 2016; ”Short from Spain”, filme scurte selectate de Institutul de Cinematografie şi Arte Vizuale din Spania; ”Sissi I”, de Ernst Marishka, cu Romy Schneider în rolul împărătesei Elisabeta a Austriei; ”La Passante du Sans-Souci” de Jacques Rouffio, în ultima interpretare cinematografică a celebrei actriţe franco-germane, sau ”Şopteşte-mi dacă uit”, de Çagan Irmak.

Cursurile de limbi străine, jocurile şi dezbaterile interculturale, pe tema diversităţii sau a stereotipurilor, spectacolele de teatru şi atelierele pentru copii şi adulţi, printre care cel dedicat artei tradiţionale turceşti de a desena pe apă, ebru, sau cel prin care copiii învaţă să construiască propria căsuţă pentru păsări, folosind tehnica papier-mâché – vor completa paleta multidisciplinară din data de 24 iunie.

Şi cum niciodată nu au lipsit de la Noaptea Institutelor Culturale surprizele culinare, participanţii la maratonul cultural sunt invitaţi să guste preparatele turceşti şi poloneze şi să încerce celebrul gulaş unguresc sau tradiţionala spaghettata, pregătită live.

Programul se va desfăşura în intervalul orar 12.00-2.30 în 12 spaţii culturale din Capitală: ARCUB – Hanul Gabroveni, British Council, Centrul Ceh, Centrul Cultural Turc ”Yunus Emre”, Green Hours, Goethe-Institut, Institutul Balassi – Institutul Maghiar din Bucureşti, Institutul Cervantes, Institutul Cultural Român, Institutul Francez, Institutul Italian de Cultură şi Spaţiul Public European, care vor găzdui peste 50 de evenimente propuse de cele 15 instituţii culturale.

Noaptea Institutelor Culturale este un proiect organizat de EUNIC Bucureşti, cu sprijinul Reprezentanţei Comisiei Europene în România.


Ultimele stiri
Șase miniștri din Cabinetul propus de Siegfried Mureșan sunt audiați luni în comisiile parlamentare

Aleksandar Vučić a demisionat din funcția de președinte al Serbiei. Vizează postul de premier | AUDIO

Vâlcea: Consiliul Județean cere Guvernului 15 milioane de lei pentru ca noua centrală pe gaze să poate furniza…

Tulcea: O echipă specializată a MApN verifică zona Ceatalchioi, după detectarea unei drone în spațiul aerian național

Comisia Europeană cere statelor UE să reducă consumul de gaze și electricitate, pentru a opri creșterea prețurilor înainte…

Sorin Grindeanu: „Mă acuză de blat cu americanii” | Reacții de la București, după dezvăluirile Wall Street Journal

În speranța că trupele americane ar rămâne în Polonia, autoritățile oferă 15.000 de dolari anual pentru fiecare militar…

„O adevărată furtună pe scena politică” | Presa greacă reacționează în scandalul declanșat de ambasadoarea americană la Atena,…

Un avion a aterizat de urgență pe Aeroportul Otopeni, după ce s-a ciocnit cu mai multe păsări în…

Programul de guvernare, depus de Siegfried Mureșan la Parlament: reducerea numărului de parlamentari, eventuala reducere a TVA la…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează