Confidenţialitate


Nivelurile superioare ale Colosseumului vor putea fi vizitate pentru prima dată în 40 de ani


Nivelurile superioare ale Colosseumului vor putea fi vizitate pentru prima dată în 40 de ani

După 40 de ani, cele mai înalte niveluri ale Colosseumului din Roma vor fi redeschise pentru public din 1 noiembrie, conform ministrului italian Culturii, Dario Franceschini, citat de AFP.

Nivelul al cincilea al amfiteatrului era odată rezervat celor fără drepturi, plebeilor, care veneau să-i vadă pe gladiatori luptându-se cu animalele.

„Este o panoramă încredibilă de pe Colosseumul roman, pe care vizitatorul şi-o va reaminti ca pe unul dintre cele mai frumoase lucuri pe care le-a văzut în viaţa sa”, a declarat, marţi, ministrul culturii din Italia, Dario Franceschini.

Pentru tur vor fi formate grupuri de maximum 25 de persoane și vor începe prin a vedea un coridor foarte bine păstrat între al doilea nivel şi al treilea etaj.

Acolo încă se mai văd urme ale grupurilor sanitare, a spus Rossella Rea, directorul Colosseumului.

Turul va continua la al treilea nivel, unde stătea clasa de mijloc, şi la al patrulea, unde comercianţii şi mici burghezi se bucurau de spectacolul sângeros.

Primul nivel era rezervat împăratului şi senatorilor.

Terminat în anul 80 după Christos, Colosseum a fost cel mai mare anfiteatru construit în timpul Imperiului Roman, cu o înălţime de 48,4 metri și o găzduire de 80.000 de spectatori.

Prima restaurare a fost în iulie 2016.


Ultimele stiri
Filmul „FJORD”, regizat de Cristian Mungiu, a primit cinci nominalizări pentru Premiile Academiei Europene de Film

Două persoane imobilizate de jandarmi la protestul din parcul Izvor, susținut de AUR | Îndemnuri online la violență:…

Guvernul a publicat noua componență a Comisiei pentru Examinarea Investițiilor Străine Directe | Lista membrilor fusese desecretizată de…

România a câștigat definitiv în instanță procesul cu Gabriel Resources, compania canadiană care dăduse statul în judecată pentru…

Un nou atac în apele teritoriale române. O navă străină a fost lovită de o dronă aeriană, la…

S-a dat startul sărbătorilor de iarnă în centrul Sibiului. Mii de persoane au petrecut în Piața Mare la…

Dr. Mihaela Bilic avertizează asupra exceselor alimentare în Postul Crăciunului: „Uleiul în post este o altă capcană” |…

Turcia vrea să construiască un cablu submarin prin Marea Neagră pentru transportul energiei electrice către România | AUDIO

Stațiunile de cercetare vitivinicolă, afectate de subfinanțare. La Drăgășani au mai rămas doar trei cercetători | AUDIO

Motru: Primăria pregătește centrale pe gaz pentru școlile rămase fără încălzire | AUDIO



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează