Confidenţialitate


Nicușor Dan: „România, ca mai toate țările europene, vrea să intre într-o colaborare cu Ucraina” | AUDIO


Nicușor Dan: „România, ca mai toate țările europene, vrea să intre într-o colaborare cu Ucraina” | AUDIO

Sursa foto: Inquam Photos / George Călin

Liderii europeni au început să discute despre zidul de apărare împotriva dronelor, spune președintele Nicușor Dan, care a participat la reuniunea șefilor de stat și de guverne de la Copenhaga. Șeful statului spune că un plan de acțiune va fi gata la finalul lunii octombrie, după viitorul Consiliu European, care va avea loc la Bruxelles între 23 și 24 octombrie.

Președintele României, Nicușor Dan: „Treaba Consiliului European este să discute despre bani și despre calendarul de realizare a măsurilor propuse”

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

„Este o discuție pe partea tehnică, operațională, care se poartă între miniștrii Apărării, care se întâlnesc mult mai des decât se întâlnește Consiliul European la nivel de lideri. Treaba Consiliului European este să discute despre bani și despre calendarul de realizare a măsurilor propuse, acel plan de acțiune care va cuprinde și discuția despre drone”, a declarat președintele României, Nicușor Dan.

Președintele României, Nicușor Dan: „România, ca mai toate țările europene, vrea să intre într-o colaborare cu Ucraina”

Președintele a discutat și despre intenția României de a produce drone împreună cu Ucraina, un proiect care ar putea fi finanțat din fonduri europene, prin programul SAFE.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

„Între țările europene, Ucraina, în mod evident, pentru că este într-un război, are o capacitate tehnologică în momentul acesta, iar România, ca mai toate țările europene, vrea să intre într-o colaborare cu Ucraina, pentru ca într-un schimb care să devină o negociere comercială reciproc avantajoasă să poată avea acces la această tehnologie. Proiectul este în stadiul de discuții”, a precizat președintele României, Nicușor Dan.

Președintele României, Nicușor Dan: „Am venit cu documentul și foarte mulți dintre oamenii cu care am discutat mi-au cerut o copie”

Așa cum a promis, Nicușor Dan a discutat cu liderii europeni reuniți la Copenhaga și despre anularea alegerilor prezidențiale de anul trecut. Președintele a prezentat ancheta Parchetului General, care dovedește că Rusia s-a implicat financiar în alegerile interne.

Comisia Europeană are în vedere un așa-numit „scut democratic”, care să ajute țările europene să lupte împotriva războiului hibrid. România mai are de lucru la acest capitol, chiar dacă – evident – au fost făcuți pași înainte după decembrie 2024.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Nicușor Dan: „Am venit cu documentul și foarte mulți dintre oamenii cu care am discutat mi-au cerut o copie și mi-au spus că o să-l citească pe avionul de întoarcere. În ceea ce privește ce face Uniunea Europeană, Comisia și-a propus ca până la finalul acestui an să propună un așa-numit scut democratic.”

Reporter: Există o intensificare a războiului hibrid, autoritățile române au un plan?

Nicușor Dan: „În acest moment există o cooperare a instituțiilor, dar mai avem de lucru la modul în care să combatem asta.”


Ultimele stiri
Secretarul general al ONU cere Washingtonului și Moscovei să negocieze un nou acord de control al armelor nucleare,…

Românii au cheltuit mai puțin de sărbători. În ce sectoare s-au înregistrat cele mai scăzute vânzări | AUDIO

România în Direct. Raportul congresului american. Este România o democrație mai puternică sau dimpotrivă?

EDIȚIE SPECIALĂ „România în Direct” – Cătălin Striblea e LIVE direct de pe terenul de tenis din Cluj…

Trei bărbați, reținuți de DIICOT pentru constituirea unei grupări care aducea în țară cantități mari de cocaină și…

Cum răspunde primarul Sectorului 3, Robert Negoiță, după perchezițiile DNA: „Nu i-am construit nimic, niciodată, cu bani publici…

Un lot de salată de icre cu caras și ceapă, retras din magazinele Kaufland. În produse a fost…

Sibiu: Doctor de la Spitalul Militar, reținut după ce a fost prins în flagrant luând mită de la…

Neamț: Doi tineri, lăsați în libertate de procurorul de caz după ce au șantajat o fată cu imagini…

Primarul general al Bucureștiului afirmă că salariile angajaților STB nu vor fi tăiate, după apariția unor zvonuri pe…