Confidenţialitate


Nicușor Dan: România ar trebui să aibă un nou Guvern până la 30 iunie. Președintele așteaptă o majoritate din partea partidelor | VIDEO


Nicușor Dan: România ar trebui să aibă un nou Guvern până la 30 iunie. Președintele așteaptă o majoritate din partea partidelor | VIDEO

Sursa foto: Presidency.ro

Președintele Nicușor Dan așteaptă ca partidele politice să vină cu o propunere de majoritate pentru formarea viitorului Guvern. El spune că, după consultările de luni cu partidele parlamentare a văzut disponibilitate pentru o soluție și speră ca România să aibă un guvern până marți, 30 iunie, ultima zi de activitate în plen, înainte ca parlamentarii să intre în vacanță. 

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, joi, în Polonia, după participarea la Summitul Flancului Estic că România are nevoie cât mai repede de un guvern, întrucât există reforme asumate prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) care trebuie finalizate până la 31 august pentru ca banii aferenți să nu fie pierduți.

„Pentru România e important, pentru că avem miza până la 31 august a banilor din PNRR, e important să avem un guvern cât mai repede, şi, pentru că parlamentarii vor intra în vacanţă parlamentară marţi, ar fi bine să avem un guvern până marţi. Asta e ce pot să vă spun în momentul ăsta”, a spus preşedintele, după participarea la Summitul Flancului Estic din Polonia.

Șeful statului a mai spus că, după consultările cu partidele și declarațiile liderilor, a remarcat disponibilitatea acestora de a găsi o soluție.

„Eu cred că suntem toţi oameni serioşi şi în consultarea publică pe care am avut-o acum două zile, am avut nişte declaraţii politice. Dacă punem cap la cap în mod logic acele declaraţii politice care s-au făcut în faţa dumneavoastră, rezultă de acolo cel puţin o soluţie. Am văzut în declaraţiile publice disponibilitate pentru o soluţie, cel puţin pentru o soluţie”, a declarat Nicușor Dan.

Nicuşor Dan a menţionat că aşteaptă de la partide să vină cu o majoritate susținută.

„Eu aştept ca partidele să vină la mine cu majoritate. Cred că după două luni, noi toţi, cetăţenii, în ţara asta, putem să aşteptăm de la partidele politice o propunere de majoritate. (..) Din declaraţiile publice, acea soluţie care se preconiza era o soluţie de guvern minoritar, susţinută de o majoritate”, a explicat preşedintele.


Ultimele stiri
Premierul desemnat vine la România în Direct. Ce i-a cerut lui Nicușor Dan?

Grecia: Explozie puternică într-un cartier turistic din Atena. Doi oameni au fost răniți, în urma prăbușirii unei clădiri

Bacău: Copil de patru ani dispărut în Dofteana. Peste 250 de persoane îl caută | AUDIO

Ministerul Economiei reduce schema de personal cu peste 100 de posturi. Funcțiile de conducere scad cu 40% |…

Siegfried Mureșan se întâlnește cu președintele Nicușor Dan la Cotroceni

Piele uscată în sezonul rece? Ce putem învăța din ritualurile K-Beauty (P)

Ucraina primește aproape 3 miliarde de euro, bani europeni, pentru a continua reformele necesare aderării la UE |…

Asociaţia Italienilor din România a atacat la Curtea de Apel Bucureşti decretul prin care Siegfried Mureșan a fost…

Vrea AUR guvernare cu PSD? Petrișor Peiu: „dacă nu este o altă soluție, nu putem să ignorăm ce…

Covasna: „Alege curajul! Rupe tăcerea!”, campania media lansată de Poliție pentru a încuraja victimele violenței domestice să raporteze…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează