Confidenţialitate



Nicușor Dan, despre criza apei din Prahova și Dâmbovița: „Cred că vina este la Apele Române”/ „Pe partea de energie, lucrurile sunt acoperite”


Nicușor Dan, despre criza apei din Prahova și Dâmbovița: „Cred că vina este la Apele Române”/ „Pe partea de energie, lucrurile sunt acoperite”

Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea

În urma dejunului de lucru cu ambasadorii statelor membre ale Uniunii Europene acreditați în România, președintele Nicușor Dan a oferit o conferință de presă în care a discutat despre criza apei potabile din județele Prahova și Dâmbovița. Acesta a spus că a discutat cu ministrul Energiei și a asigurat că, pe partea de energie, „lucrurile sunt acoperite”. Întrebat dacă ministrul Mediului ar trebui să demisioneze, Nicușor Dan a spus că solicitările în acest sens sunt făcute din motive politice și că, în opinia lui, responsabilitatea pentru incident aparține celor de la Apele Române.

Președintele României, Nicușor Dan: „Acum șase luni am avut același lucru la Salina Praid”

  • Am discutat cu ministrul Energiei. Pe partea de energie, lucrurile sunt acoperite. Transelectrica suplinește din importuri și din ceea ce producem.

Reporter: Considerați că trebuie să plece ministrul Mediului?

  • În primul rând, să nu uităm că suntem în ultima săptămână de campanie electorală, deci să citim aceste declarații în această cheie. În al doilea rând, evident că, în urma unei astfel de situații, trebuie să stabilim vinovații. În opinia mea, cred că vina este la Apele Române. Înțeleg că este un control pentru care vom avea o primă evaluare vineri, în care se va stabili situația de fapt și, în urma acestei evaluări, o să tragem cu toții niște concluzii.
  • Eu spun asta de multă vreme. Aduc aminte că acum șase luni am avut cumva același lucru la Salina Praid. Noi avem niște proiectanți, proiectanții ăia fac niște proiecte, după care se duc la autoritățile statului și ei scriu toți acolo că nu e niciun pericol. Se întâmplă că plouă sau, în fine, sunt niște fenomene și aceste pericole nu au fost prevenite. Asta e situația generală. Trebuie ca în orice astfel de documentație să fie prevăzute toate scenariile, mai ales când vorbim de apă pentru oameni.

Președintele României, Nicușor Dan: „Am vorbit cu domnul Moșteanu și i-am spus că decizia este la domnia sa”

Reporter:  Ministrul Apărării a demisionat. Aș vrea să vă întreb dacă dumneavoastră i-ați cerut acest lucru în urma scandalului sau a fost doar o decizie pe care a luat-o pe cont propriu și, de asemenea, dacă discutați cu USR pentru numirea unui nou ministru?

  • Pentru moment, decizia este la USR, conform protocolului de coaliție. În momentul în care ei m-au consultat cu privire la numirile de miniștri înainte și mă aștept să o facă și acum. Am vorbit cu domnul Moșteanu și i-am spus că decizia este la domnia sa.

Reporter: Faptul că nu există ministru la Apărare de o săptămână și mai bine, și nici nu va fi până după alegeri, nu e o problemă pentru România?

  • Nu, pentru că este un ministru responsabil care se ocupă. Chiar am avut o discuție pe o poziție pe care România să o aibă în structurile europene, pe o chestiune neprecizată și o poziție pe economie, și mi s-a spus că ministrul este la Apărare pentru că chiar se ocupă. Nu, nu e niciun pericol; se mai întâmplă în democrație: ministrul pleacă, durează 10 zile, 15 zile, vine un alt ministru.

Președintele României, Nicușor Dan: „Noi avem toate scenariile la zi, iar aceste scenarii sunt coordonate cu NATO”

Reporter: O analiză Bloomberg că în cazul unei invazii rusești România ar trebui să reziste singură câteva săptămâni. Este acest scenariu în CSAT?

  • Noi avem toate scenariile la zi, iar aceste scenarii sunt coordonate cu NATO.

Ultimele stiri
Ultimatum dat de președintele Donald Trump Iranului: să redeschidă strâmtoarea Ormuz în 48 de ore, în caz contrar…

Copii de 2 și 3 ani, ținuți legați de calorifer | Mama și iubitul acesteia au fost arestați…

Declarația privind asigurarea libertății de navigație în strâmtoarea Ormuz, semnată și de România | Ce pot face țările…

Proiect: Subvenții de la stat pentru angajarea tinerilor

Proiectul care interzice aducerea de deșeuri în România cu etichetă de haine second-hand, lansat în dezbatere publică

Un autocar plin cu pasageri din Republica Moldova s-a răsturnat în județul Galați. O persoană a murit și…

Hidroelectrica caută director general și director financiar. România a pierdut 12 milioane de euro anul trecut, din cauză…

Beneficii ale postului. Dr. Mihaela Bilic: „Scade inflamația din organism, se reglează tot ce înseamnă metabolism”. Ce spune…

Fotbal: A fost decis lotul care va juca împotriva Turciei în play-off-ul Cupei Mondiale 2026, pe 26 martie…

Sute de germani au mers să vadă operele lui Constantin Brâncuși, expuse la Berlin din martie până în…