Confidenţialitate


Nicușor Constantinescu, arestat


Magistrații Curții de Apel Constanța au admis procurorilor DNA, care ceruseră arestarea preventivă a lui Nicusor Constantinescu, în dosarul Centrului Militar Zonal.

Fostul președinte al Consiliului judetean Constanța a fost acuzat că se sustrage judecății, pentru că nu s-a prezentat la nici un termen pînă acum susținând că e bolnav și nu se poate deplasa. El a plecat de mai multe ori din sanatoriul în care era internat pentru a-și rezolva diverse probleme personale, inclusiv pentru a petrece la sărbătorirea a 25 de ani de la absolvirea facultății. De altfel, Constantinescu a fost ridicat de jandarmi de la Spitalul Județean Constanța și adus la Curtea de Apel.

Ședința de judecată –care a durat 4 ore- a fost suspendată de mai multe ori pentru a-i fi luată tensiunea.

La sfârşitul lunii octombrie 2015, Nicuşor Constantinescu a fost condamnat de Tribunalul Constanţa la trei ani şi jumătate de închisoare cu executare în dosarul Centrului Militar Zonal, pentru abuz în serviciu, deoarece în perioada 2009 – noiembrie 2013 nu a asigurat finanţarea Centrului Militar Zonal Constanţa. Preşedintelui CJ Constanţa i-a mai fost interzis să îşi exercite dreptul de a ocupa o funcţie publică și dreptul de a fi ales timp de 5 ani după executarea pedepsei.

Condamnarea nu este însă definitivă, un nou termen fiind stabilit pentru data de 31 mai.

 


Ultimele stiri
Filmul „FJORD”, regizat de Cristian Mungiu, a primit cinci nominalizări pentru Premiile Academiei Europene de Film

Două persoane imobilizate de jandarmi la protestul din parcul Izvor, susținut de AUR | Îndemnuri online la violență:…

Guvernul a publicat noua componență a Comisiei pentru Examinarea Investițiilor Străine Directe | Lista membrilor fusese desecretizată de…

România a câștigat definitiv în instanță procesul cu Gabriel Resources, compania canadiană care dăduse statul în judecată pentru…

Un nou atac în apele teritoriale române. O navă străină a fost lovită de o dronă aeriană, la…

S-a dat startul sărbătorilor de iarnă în centrul Sibiului. Mii de persoane au petrecut în Piața Mare la…

Dr. Mihaela Bilic avertizează asupra exceselor alimentare în Postul Crăciunului: „Uleiul în post este o altă capcană” |…

Turcia vrea să construiască un cablu submarin prin Marea Neagră pentru transportul energiei electrice către România | AUDIO

Stațiunile de cercetare vitivinicolă, afectate de subfinanțare. La Drăgășani au mai rămas doar trei cercetători | AUDIO

Motru: Primăria pregătește centrale pe gaz pentru școlile rămase fără încălzire | AUDIO



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează