Confidenţialitate

New York Times: Jucătorul din NBA Enes Kanter, eliberat după ce a fost reţinut în România

Presa internaţională a scris pe larg despre problemele pe care le-a avut baschetbalistul din NBA Enes Kanter pe aeroportul Otopeni. Sportivul nu a putut intra în România după ce pașaportul i-a fost anulat de către autoritățile turce.

Jurnaliștii străini amintesc de faptul că jucătorul de la Oklahoma City Thunder este un susţinător al lui Fethullah Gulen şi un critic al preşedintelui turc Recep Tayyip Erdogan.

După ce a petrecut câteva ore pe Aeroportul Otopeni, Kanter, care a împlinit 25 de ani sâmbătă, a fost lăsat să plece spre SUA, cu escală la Londra. El a anunţat că va susţine o conferinţă de presă la New York.

“Jucătorul din NBA Enes Kanter, eliberat după ce a fost reţinut în România”, a scris New York Times, potrivit News.ro.

Potrivit jurnaliștilor americani, NBA a anunţat că a colaborat cu Departamentul de Stat pentru a obţine eliberarea lui Kanter şi pentru a se asigura că sportivul ajunge în siguranţă la Londra.

“Kanter, care a împlinit sâmbătă 25 de ani, este cunoscut ca susţinător al lui Fethullah Gulen, clericul stabilit în SUA pe care Erdogan l-a acuzat că a orchestrat tentativa eşuată de lovitură de stat de anul trecut. Dacă Enes Kanter ar fi fost deportat în Turcia în loc să fie lăsat să îşi continue călătoriile, el ar fi putut ajunge la închisoare. Autorităţile din Turcia au arestat mii de oameni despre care se crede că îl susţin pe Gulen”, a mai scris New York Times.

Și Washington Post a notat că jucătorul va reveni în SUA, unde, duminică, va susţine o conferinţă de presă la New York.

New York Daily News notează că jucătorul de la Oklahoma City Thunder a fost eliberat de poliţia română de frontieră după ce o anulare bruscă a paşaportului său a dus la reţinere.

Presa americană scrie că nu este prima dată când Enes Kanter are probleme din cauza opiniilor sale politice.

În iulie 2016, ar fi fost amenințat cu moartea după ce a criticat guvernul la scurt timp după un atac terorist în Turcia.

În august, tatăl lui Kanter, Mehmet, a condamnat public opiniile politice ale fiului său, afirmând într-o scrisoare deschisă că fiul său a fost “hipnotizat” de Gulen. “Cu ruşine cer scuze preşedintelui nostru şi poporului turc pentru că am un astfel de fiu”, a scris Mehmet Kanter.

“Kanter, de la OKC, reţinut în România”, a notat şi ESPN, amintind și de criticile baschetbalistului la adresa lui Erdogan.

Și presa din Turcia a scris despre ce i s-a întâmplat sportivului în România.

“Enes Kanter, căruia i-a fost anulat paşaportul, nu a putut intra în România”, titrează cotidianul turc Evrensel, în timp ce Internet Haber scrie: “Gulenistul Enes Kanter a fost reţinut în România”.

“Momente grele pentru fiul spiritual al lui Gulen”, scrie şi odatv.com, iar Sabah titrează: “Şoc pentru gulenistul Enes Kanter la aeroport. I-a fost reţinut paşaportul”.

La rândul său, BBC subliniază că lui Kanter i s-a permis să plece spre Londra, deşi nu este clar ce acte a folosit în acest sens.

“Ameninţat cu moartea şi renegat de familie pentru sprijinul public adus lui Fethullah Gülen, Enes Kanter nu mai este binevenit la Istanbul. El a publicat un filmuleţ pe reţelele de socializare în care a spus că a fost blocat la aeroportul din Bucureşti, când era pe punctul de a reveni în ţara sa natală”, a notat L’Equipe.

Enes Kanter urma să fie prezent la mai multe evenimente la Bucureşti în acest week-end. Acestea au fost însă anulate.

În momentul în care a ajuns la controlul documentelor, poliţia de frontieră de pe aeroportul Otopeni l-a informat pe sportiv că documentele sale de călătorie nu sunt valabile.

Baschetbalistul a publicat un videoclip pe Twitter în care explica ce s-a întâmplat, dar şi o fotografie cu doi poliţişti români.

“Vreau să spun că suntem în România şi mi-au spus că Ambasada Turcă mi-a anulat paşaportul, suntem reţinuţi aici de ore de aceşti doi poliţişti. Motivul a ceea ce s-a întâmplat este reprezentat de vederile mele politice. Iar cel care a făcut asta este Recep Tayyip Erdogan, preşedintele Turciei. Este un om rău, este un dictator şi este Hitlerul secolului nostru”, spunea Kanter.