Confidenţialitate


Netflix, dat în judecată pentru modul în care îl prezintă pe fostul premier Gandhi într-un serial


Netflix, dat în judecată pentru modul în care îl prezintă pe fostul premier Gandhi într-un serial

Un politician din India a dat în judecată serviciul de streaming Netflix cerând eliminarea unor ”scene ofensatoare” şi a comentariilor insultătoare la adresa fostului prim-ministru Rajiv Gandhi, care apare în prima producţie indiană originală a companiei.

Curtea Supremă din Delhi a amânatjudecarea pentru a da magistraţilor şi acuzaţilor timpul necesar să studieze petiţia înaintată de Nikhil Bhalla, avocat şi membru al partidului de opoziţie Congresul Naţional Indian, la conducerea căruia Gandhi s-a aflat timp de şapte ani până la asasinarea sa, în 1991.

Serialul ”Sacred Games” este un thriller a cărui acţiunea are loc în Mumbai, iar personajele sunt poliţişti, spioni şi politicieni. A fost lansat luna aceasta, fiind primul dintr-o serie de noi producţii destinate pieţei indiene.

Într-una dintre scenele filmului, Gandhi este etichetat drept ”fattu”, un cuvânt argotic din limba hindi care înseamnă ”laş”.

Fostul premier apare într-o filmare strângând mâinile cu liderii mondiali, în timp ce o voce care narează îl acuză că încearcă să-i mulţumească pe musulmani în problema drepturilor de divorţ ale femeilor din această religie. ”Nu ne permitem, în numele libertăţii de exprimare, ca orice conţinut să fie difuzat în fiecare casă fără să ne gândim la impactul asupra societăţii”, se  spune în petiţia împotriva serialului.

Serialul ‘Sacred Games’ ar conţine dialoguri inadecvate, atacuri politice şi chiar discursuri insultătoare, care afectează negativ reputaţia fostului premier Shri Rajiv Gandhi, se mai spune în solicitare. Serialul, adaptare a romanului din 2006 scris de Vikram Chandra, a câştigat aprecierea criticilor pentru portretul lipsit de concesii al lumii infracţionale şi al celei politice din Mumbai.

Un purtător de cuvânt al reţelei Netflix din India nu a răspuns la telefoanele şi mesajele în care i se solicita să comenteze incidentul.

Gandhi a devenit premier după asasinarea mamei sale, Indira, în 1984. A pierdut puterea cinci ani mai târziu, iar în 1991, în timp ce încă era preşedintele Partidului Congresului, a fost ucis într-un atentat sinucigaş cu bombă comis de un etnic tamil.

Atât Netflix, cât şi concurentul său Prime Video, aflat în proprietatea Amazon.com, fac eforturi pentru a crea producţii autohtone care să câştige spectatori indieni din India sau de peste hotare.

Însă filmele şi emisiunile de televiziune intră câteodată în conflict cu mentalitatea spectatorilor indieni şi a grupările conservatoare.

Luna trecută, canalul american de televiziune ABC şi-a cerut iertare admiratorilor indieni ai serialului său “Quantico“, care a stârnit controverse după ce a difuzat scena unui complot terorist indian. Vedeta serialului, Priyanka Chopra, şi-a cerut de asemenea iertare, spunând că va fi întotdeauna ”mândră că este indiancă”.

India nu cenzurează conţinutul materialelor difuzate pe internet, dar filmele şi programele de televiziune sunt supuse unui control riguros.


Ultimele stiri
Olguța Vasilescu le ia apărarea „puciștilor” din PNL: „Să se dea oameni afară din partidele politice pentru că…

1.800 de oi și capre dintr-o fermă din Buzău urmează să fie sacrificate, după ce s-au infectat cu…

Aglomerație pe litoral, mai ales în Mamaia | Agenții de turism spun că și stațiunile din sud se…

Noi atacuri între Statele Unite și Iran | Armata americă a lovit ținte în Iran, după ce un…

Continuă operațiunile de căutare în Venezuela | Cel puțin 920 de decese și 3.300 de răniți, anunță autoritățile

Ilie Bolojan: Domnul Grindeanu nu vrea decât un cec în alb. Ne-am mai fript. Nu vrem sǎ fie…

George Simion cere ca AUR să intre la guvernare, după blocajul de la Cotroceni: „E singura soluție”

Sorin Grindeanu: PSD nu mai înaintează o altă propunere; le transmitem curajoşilor din PNL şi USR că nu…

Siegfried Mureșan: „PNL nu îl va susține – și nici nu a spus vreodată că îl va susține…

Deputatul PSD Adrian Câciu: „Devine evident că Bolojan își bate joc de România și de români”