Confidenţialitate


Nereguli descoperite în două mari piețe din Brașov


Nereguli descoperite în două mari piețe din Brașov

Echipele Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Braşov au făcut controale care au vizat operatorii economici din Piaţa Astra şi Complexul Brintex din Braşov.

Inspectorii au găsit mai multe nereguli legate de depozitarea produselor alimentare. Astfel, produsele alimentare erau depozitate sau expuse la vânzare în condiţii improprii, pe rafturi cu rugină sau erau folosite straturi de hârtie pe care s-au dezvoltat colonii de mucegai.

De asemenea, erau comercializate produse alimentare cărora le-a fost schimbată starea termică (produse lactate depozitate în afara spaţiului frigorific) sau produse alimentare fără elemente de identificare pe etichetă. Totodată, erau vândute dulciuri vrac fără menţionarea datei de expirare şi a ingredientelor alergene.

Echipele de control au mai constatat că erau vândute jucării care nu aveau elemente de informare şi caracterizare referitoare la model, lot, producător/importator, lipseau avertizările, nu era trecută vârsta pentru care sunt recomandate jucăriile şi eventualele riscuri pe care le prezintă acestea, pe etichetele de produs, lipsea traducerea în limba română a etichetei, iar preţul nu era afişat în mod vizibil.

Comisarii ANCP au controlat 19 operatori economici, cărora le-au fost aplicate 7 amenzi contravenţionale, în valoare de 42.000 de lei, şi 4 avertismente.


Ultimele stiri
Încă o navă a fost lovită de drone în Marea Neagră, la aproximativ 13 mile marine de Constanța.…

România în Direct. Părinți versus copii. Când ți-a spus „mi-ai distrus viața”?

Apărarea României nu mai poate fi privită ca o chestiune teoretică, spune președintele Nicușor Dan: „România a înțeles…

Universitatea Craiova a învins-o pe Inter d’Escaldes cu 3-1 în Conference League. Filipe Coelho: „O victorie corectă” |…

SUA: Mai multe bănci au blocat acțiunile agenților AI după ce au efectuat tranzacții neautorizate în conturile clienților…

Unul dintre bodyguarzii lui Georgescu, audiat la DIICOT în dosarul microfoanelor din vila de la Mogoșoaia

Bulgaria: Bulgarii, chemați la urne pentru alegeri prezidențiale, pe fondul temerilor legate de securitate | AUDIO

Ilfov: Bărbat, cercetat după ce ar fi efectuat acte medicale fără a fi medic, în ultimii trei ani

Călin Georgescu, adus la Curtea de Apel București. Judecătorii nu au căzut de acord în cazul fostului candidat…

Procurorul general cere măsuri urgente după incidentele violente din școli: „Semnalele de alarmă nu trebuie ignorate până în…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează