Confidenţialitate

(Ne)Majorarea salariilor din Educaţie

Toate federaţiile sindicale din învăţământ sunt nemulţumite de proiectul de Ordonanţă de Urgenţă privind salarizarea în sistemul bugetar şi ameninţă cu un marş de protest la care sunt aşteptaţi 15.000 de angajaţi din învăţământ din toată ţara.

Guvernul a renunțat la a mai declara Educația prioritate la majorarea de salarii ce va avea loc cel mai probabil din luna august, mulțumindu-se să le dea profesorilor doar un fond de bonusuri și premii, dar și acelea condiționate de performanțele fiecărei unități de învățământ.

La întrebarea ce înseamnă performanță, ministrul Muncii a răspuns că aceasta se evaluează diferit de la o școală la alta și că, de exemplu, la o școală de la țară poate primi bonus un dascăl ce face naveta pentru a veni să lucreze cu copiii, iar la un liceu de top performanța poate fi constituită de rezultatele la olimpiade.

Marşul de protest va fi organizat pe 1 iunie pe traseul Piaţa Victoriei – Cotroceni.

Sindicaliştii din Educaţie au plecat, marţi seară, de la discuţiile cu ministrul Muncii, Dragoş Pîslaru, spunând că sunt nemulţumiţi de proiectul ordonanţei privind salarizarea în sistemul bugetar, deoarece nu prevede nicio majorare salarială în Educaţie, şi au ameninţat cu forme de protest, una putând fi boicotarea examenelor.

Premierul Dacian Cioloş a spus, marţi seară, legat de nemulţumirile sindicaliştilor din Educaţie, că acest sector este important, dar că nu poate Guvernul Cioloş ca, în câteva luni, „să corecteze toate problemele din sistem”, iar Executivul „şi-a asumat sănătatea”.

La rândul său, ministrul Muncii, Dragoş Pîslaru a declarat că noul proiect de ordonanţă privind salarizarea, care a fost pus în dezbatere publică, va fi adoptat în şedinţa de Guvern din 1 iunie, adăugând că îi aşteaptă la discuţii şi pe sindicaliştii din Educaţie, care au plecat de la consultările de marţi înainte ca întâlnirea să se încheie.

Ne vom întâlni inclusiv cu sindicatele din Educaţie, pe care îi aştept să nu se mai ridice de pe scaun şi să plece. Au ieşit din sală cu 10 minute înainte pentru că au înţeles că nu vor beneficia de aceeaşi grilă ca cei din Sănătate. Am toată deschiderea să discutăm şi îi voi invita să la discuţii săptămâna viitoare. Pe 1 iunie, dacă lucrurile vor fi în regulă şi vom organiza Consiliul Naţional Tripartit pentru a valida această propunere de ordonanţă, se va propune în şedinţa de Guvern spre adoptare, cu implementare începând cu luna august 2016, ceea ce înseamnă salarii în plată în septembrie 2016. O parte din bani vor fi alocaţi la rectificarea bugetară”, a spus Dragoş Pîslaru.

El a precizat că problema reprezentanţilor din Educaţie, în acest moment, nu este că ei nu câştigă din noile prevederi, ci că sectorul de Sănătate câştigă, dar în condiţiile de responsabilitate fiscal-bugetare actuale, nu puteau să existe aşteptări că toată lumea va primi sume enorme de bani.

Cât de justificat este protestul dascălilor anunţat pentru 1 iunie 2016?

https://soundcloud.com/europafmromania/romania-in-direct-nemajorarea-salariilor-din-educatie-19-mai-2016?in=europafmromania/sets/rom-nia-n-direct