Confidenţialitate


Negrescu: Este foarte grav că 8 state UE le-au impus românilor restricții


Negrescu: Este foarte grav că 8 state UE le-au impus românilor restricții

Europarlamentarul Victor Negrescu critică modului deficitar în care guvernul condus de Ludovic Orban a gestionat criza de coronavirus.

„Este foarte grav faptul că opt state din UE au impus deja românilor măsuri de restricționare în diferite forme, inclusiv cu obligativitatea de autoizolare, din cauza modului deficitar în care Guvernarea liberală a gestionat criza COVID-19. Acest lucru demonstrează că reprezentanții executivului sunt incapabili să dialogheze cu statele partenere din UE. Mai mult, guvernanții constată aceste impuneri și nu fac nimic pentru a remedia situația. Interesant este că mersul lucrătorilor români în unele din aceste state este în continuare facilitat prin lipsa de reacție a autorităților în a veghea la aplicarea legislației europene și naționale în materie de muncă”, a scris social-democratul pe Facebook.

Victor Negrescu spune că a precizat că a decis să interpeleze Comisia Europeană asupra acestui subiect solicitând implementarea unui standard omologat la nivelul Uniunii Europene.

„În același timp am solicitat Consiliului UE și președinției germane să discute această problematică la viitoarele reuniuni ministeriale de profil. Slaba guvernare liberală și incapacitatea sa în a gestiona criza COVID-19 nu trebuie să conducă la degradarea statutului românilor în Uniunea Europeană. Țara noastră are nevoie de o politică externă și europeană serioasă axată inclusiv pe apărarea drepturilor cetățenilor noștri care de fapt reprezintă principala carte de vizită a României în străinătate”, a conchis europarlamentarul.


Ultimele stiri
România, cel mai mare deficit bugetar din UE în trimestrul al doilea din 2026. De ce poate fi…

INTERVIU. Ce măsuri se discută la Ministerul Educației după recentele violențe din școli. Ministrul Sorin Ionescu: „Pe termen…

România în Direct. Revolta noii generații. Ce șanse are un tânăr în România?

Poate fi pus în practică programul „Școală de la 08:00 la 17:00”? Alexa Stănescu, de la Edupedu: „Nu…

CEDO a respins plângerile unor judecători privind plata incompletă a despăgubirilor salariale de către statul român. Decizia este…

Epidemia de Ebola din Congo s-a extins în alte patru țări. Peste 4.600 de congolezi infectați și-au pierdut…

Polonia: Ministrul Afacerilor Digitale acuză platformele de socializare că nu combat suficient dezinformarea: inacțiunea le transformă în „aliați…

Iran: O studentă de 23 de ani riscă să fie executată pentru o postare despre profetul Mahomed. Tânăra,…

Italia: Zeci de muncitori, inclusiv români, exploatați de o rețea infracțională destructurată de Garda Financiară din Trento |…

România are doi miniștri la Educație. Jurnalista Alexa Stănescu: Costreie a cerut explicit un ministru pentru preuniversitar. Care…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează