Confidenţialitate


Nava tip ferryboat „Mangalia”care aparținea CFR Marfă a fost vândută cu 2,6 milioane de euro | AUDIO


Nava tip ferryboat „Mangalia”care aparținea CFR Marfă a fost vândută cu 2,6 milioane de euro | AUDIO

Nava tip ferryboat „Mangalia”, care aparținea CFR Marfă, a fost vândută, în urmă cu câteva zile (prin Bursa de Mărfuri Română), unei companii olandeze, cu 2,6 milioane de euro.

Suma va fi folosită pentru stingerea ajutorului ajutorului de stat. „Mangalia”, alături de ferryboatul „Eforie”, care urmează să fie vândut aceluiași cumpărător, erau ultimele vestigii a ceea ce a fost flota comercială română care, la începutul lui 1990, avea 300 de nave maritime.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Navele ferryboat „Mangalia” și „Eforie”, construite în Șantierul Naval Constanța, au fost lansate la apă în 1988 pentru transportul pe mare al vagoanelor de cale ferată, autocamioanelor și altor mărfuri.

„Am făcut linie cu Istanbul, cu tiruri, materiale sanitare, am încărcat inclusiv dinamită”, spune, acum, fostul căpitan secund al ferryboat-ului „Mangalia”, Doru Grușaman.

Echipajul a sărbătorit recent împlinirea a 35 de ani de la lansarea ferryboatului la apă. După 1990, cele două nave au fost preluate de „CFR Ferryboat”. Directorul de atunci, Nicoale Gancea, a dezvăluit că cele două nave aveau și alte misiuni:

„La ele se demontau niște treburi și se puteau monta mitraliere în câteva ore. Aveau un rol militar de apărare și transport. De apărare civilă pentru că erau puse pentru evacuarea populației”.

Din 2008 „Mangalia” și „Eforie” și-au pierdut clasificarea Au rămas în dana 120 din portul Agigea, doar cu echipaje de siguranță. CFR nu a reușit să le vândă. Ca să scape de datorii, a vrut chiar să le scufunde, dar Nicolae Gancea le-a salvat:

„Am reușit, prin sprijinul serviciilor române să introduc navele ferryboat într-un protocol NATO. La ora actuală, navele plutesc datorită acestui protocol”.

Și astfel, printr-o decizie a Consiliului Suprem de Apărare a Ţării (CSAT), statul român  a decis ca navele să fi păstrate în stare de funcţiune, cu statut ,,dotări strategice din punct de vedere militar”. Însă, datoriile s-au adunat, ANAF-ul le-a sechestrat. Fostul căpitan secund Doru Groșaman, își ia astfel rămas bun de la ferryboatul Mangalia:

„Când se scufunda vaporul Titanic, capelmaestrul orchestrei a avut un speach. A zis așa: domnilor, sunt mândru că am lucrat cu dumneavoastră. În numele echipajului, și eu mă înclin. Sunt mândru că am lucrat cu asemenea oameni de ispravă”

Licitația pentru vânzarea celei de a doua nave, ferryboatul „Eforie”, este programată pentru 23 noiembrie și, potrivit clubferoviar.ro, documentația a fost luată de același cumpărător olandez.

Foto: Ghiulfer Predescu/ Europa FM


Ultimele stiri
Prefectura Iași: Drona ar fi părăsit spațiul aerian al României. Un obiect asemănător unei drone a căzut în…

Industria ospitalității, în declin. Românii nu mai vor să investească, iar unii dintre cei care au deja afaceri…

Cum schimbă încălzirea globală vegetația din Carpați. Cercetătorii au observat tot mai multe specii de plante pe vârfurile…

Piața Victoriei: victoria extremiștilor în Germania – undă de șoc în Europa. Invitată este Tana Foarfă, directoare executivă…

Rezultatele testărilor PISA sunt grave și se vor resimți abia peste 10-15 ani, spune profesorul Marcel Bartic: „Ne…

Sorina Matei, noul director interimar al TVR. Răzvan Dincă revine la conducerea Radioului Public | AUDIO

București: Punctul de recoltare a sângelui de la Spitalul Floreasca s-a redeschis. Vor putea dona sânge între 30…

Prahova: Gondola din Sinaia, oprită pe termen nelimitat din cauza unor alunecări de teren. Un stâlp de susținere…

Constanța: Inspector de la Apele Române Dobrogea Litoral, prins în flagrant când primea 10.000 de lei mită. A…

Balonul de Aur 2026. 30 de jucători se luptă pentru trofeul masculin



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează